Răsturnare de situație: Achitat definitiv de instanță, Radu Rușanu dă în judecată statul român. Fostul șef al ASF cere o sumă colosală ca daune (VIDEO)

Publicat: 19 01. 2018, 21:54

Fostul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, Radu Rușanu, dă în judecată statul român pentru detenția la care a fost supus, potrivit unor informații anunțate de Sorina Matei în cadrul emisiunii ”Actualitatea românească” de pe B1 TV.

Răsturnare de situație: Achitat definitiv de instanță, Radu Rușanu dă în judecată statul român. Fostul șef al ASF cere o sumă colosală ca daune

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Rușanu a fost trimis în judecată de DNA și a stat în penitenciar șase luni în arest preventiv și în arest la domiciliu. În cele din urmă fostul șef al ASF a fost achitat definitiv.

Potrivit sursei citate, el cere daune statului pentru detenție, plus daune morale și cheltuieli de judecată de 6,5 milioane de lei.

Acțiunea a fost depusă deja la Tribunalul București.

Radu Rușanu a fost arestat preventiv pentru 11 fapte de constituire de grup infracțional organizat și influențarea declarațiilor, favorizarea făptuitorului în formă continuată, folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere în scopul obținerii pentru altul de folose necuvenite.