Vasile Bănescu, după moartea lui Ion Iliescu: „Dumnezeu iartă, noi putem ierta. Dar nu în locul altora”
Vasile Bănescu, fost purtător de cuvânt al Patriarhiei Române și actual membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), a reacționat la moartea lui Ion Iliescu, făcând aluzie la deciziile controversate ale fostului președinte și la restanțele Justiției.
Cuprins
- Ce a spus Bănescu după moartea lui Iliescu
- Reacția lui CTP la moartea lui Iliescu
Ce a spus Bănescu după moartea lui Iliescu
„5 august 2025
O zi de revizitare memorială a primilor schilodiți ani ’90.
Dumnezeu iartă, noi putem ierta. Dar nu în locul altora”, a transmis Bănescu, pe Facebook.
Ion Iliescu a fost vizat atât în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, cât și în dosarul Revoluției. În aproape 36 de ani, justiția română n-a fost în stare să facă dreptate victimelor.
Reacția lui CTP la moartea lui Iliescu
„Autoritățile din România, puterea judiciară din România a rămas cu o datorie pentru noi toți, anume judecarea dosarelor Revoluției și Mineriadei, în care Iliescu a fost acuzat. A trăit destul fostul președinte Iliescu, până la 95 de ani, ca aceste dosare să fi fost finalizate dacă acest lucru s-ar fi dorit. (…) Faptul că nu s-a pronunțat sentințe în aceste dosare în legătură cu Iliescu e o cauză importantă, chiar fundamentală, a ceea ce am trăit în anii aceștia și a ceea ce trăim acum!
Faptul că a rămas acest cui ruginit și plin de sânge înfipt în memoria României și românilor din 1989 și din 1990, asta, după părerea mea, influențează mult în rău ce se întâmplă în viața noastră și se va întâmpla în continuare.
Așa că nu-mi rămâne decât să spun: Dumnezeu să-l judece pe Ion Iliescu, de vreme ce noi, românii, nu am fost în stare”, a reacționat și gazetarul Cristian Tudor Popescu, pentru B1 TV.