Reacţia şefului Armatei, generalul Nicolae Ciucă, după viralul B1.ro: Caut soluţii la inechităţile ce au bulversat pensiile militare. Nu am profilul omului care rămâne în cort
Șeful Statului Major General, generalul cu patru stele Nicolae Ionel Ciucă, a simțit nevoia să răspundă public după criticile venite din partea militarilor pe rețele sociale privind scandalul pensiilor militare. Reacțiile au devenit virale după o postare B1.ro care a strâns zeci de mii de reacții și un record de vizualizări.
"În contextul în care agenda publică a ultimelor săptămâni a fost dominată de problematica pensiilor militare, existând numeroase comentarii pe această temă, simt nevoia să aduc unele clarificări, în părţile ce mă privesc.
Potrivit locului şi rolului pe care îl am in cadrul organismului militar, aria mea de responsabilitate şi decizie este focalizată pe capacitatea operaţională a Armatei", își începe replica generalul Ciucă pe pagina personală de Facebook.
Șeful Armatei susține că în contextul acestor critici puternice apărute în lumea militară dorește să se bazeze pe încrederea acestora și să găsească soluții pentru a rezolva inechitățile din sistem.
"Voi face tot ce îmi stă în putinţă, astfel încât, prin forţa argumentelor, dialog constructiv, calm şi respect reciproc, dar şi animat de încrederea camarazilor, să determin factorul politic să adopte, într-un timp rezonabil, soluţii adecvate pentru toate inechităţile produse în ultimii ani pe fondul mutaţiilor legislative care au bulversat sistemul de pensii militare şi de salarizare", precizează generalul Nicolae Ciucă.
O critică puternică la care generalul a ținut să răspundă este că în timp ce soldații luptau pe front, el "stătea doar în cort", afirmând că nu a fugit niciodată de provocări și nu are profilor omului care să stea "doar în cort".
"Nu am profilul omului care fuge de provocări sau care “rămâne în cort”, dar natura şi nivelul funcţiei mă obligă să fiu raţional şi să caut soluţii constructive, în care să se regăsească atât drepturile legitime ale militarului român, cât şi interesele generale ale societăţii, aşa cum sunt ele promovate de cei aleşi democratic, prin partidele politice şi organismele legal constituite ale puterilor statului", a afirmat generalul Nicolae Ciucă.
Această critică este de fapt și cea din articolul viral de pe B1.ro care a atras imediat multe alte reacții din lumea militară. (Articolul integral poate fi citit AICI)
Redăm mai jos integral răspunsul generalului Nicolae Ciucă:
În contextul în care agenda publică a ultimelor săptămâni a fost dominată de problematica pensiilor militare, existând numeroase comentarii pe această temă, simt nevoia să aduc unele clarificări, în părţile ce mă privesc.
Potrivit locului şi rolului pe care îl am in cadrul organismului militar, aria mea de responsabilitate şi decizie este focalizată pe capacitatea operaţională a Armatei.
Din această perspectivă, mi-am putut manifesta din plin cunoştinţele şi puterea conferite de funcţia pe care o deţin, operând dezvoltări în planul respectării angajamentelor militare pe care le avem ca membri NATO. Astfel, Armata României a participat cu succes la misiuni şi operaţii internaţionale sau desfăşurate pe teritoriul naţional, a căror complexitate a condus la o îmbunătăţire semnificativă a pregătirii militarilor, subunităţilor, unităţilor, marilor unităţi şi comandamentelor, la creşterea interoperabilităţii cu structurile aliate şi partenere şi al gradului de credibilitate a armatei şi, implicit, a României.
În altă ordine de idei, potrivit Constituţiei şi legilor ţării, militarii nu au voie să se implice în actul politic, iar şeful Statului Major General are obligaţia, atât în plan moral cât şi legal, să genereze şi să menţină un climat de ordine, disciplină şi stabilitate în armată, dar şi de încredere reciprocă între instituţie şi personalul său. Prin urmare, deşi nu deţin pârghii de exprimare politică, sunt profund încărcat de responsabilitatea militarului cu gradul cel mai mare din armată, către care se îndreaptă privirile camarazilor atunci când nivelul de satisfacţie salarială sau din pensii este unul dezavantajos în raport cu privaţiunile serviciului militar.
Nu am profilul omului care fuge de provocări sau care “rămâne în cort”, dar natura şi nivelul funcţiei mă obligă să fiu raţional şi să caut soluţii constructive, în care să se regăsească atât drepturile legitime ale militarului român, cât şi interesele generale ale societăţii, aşa cum sunt ele promovate de cei aleşi democratic, prin partidele politice şi organismele legal constituite ale puterilor statului.
Vă asigur că sunt călăuzit în viaţă de toate valorile militare şi civice pe care le-am asimilat de-a lungul carierei, că nu am cum să stau deoparte faţă de problemele cu care se confruntă personalul armatei de ieri sau de azi şi că foarte multe din lucrurile bune care se petrec în instituţia militară au în spate munca dedicată, consecvenţa şi asumările unor militari de carieră, legaţi sufleteşte de armată, chiar dacă deontologia profesională ne îndeamnă la discreţie şi modestie, iar din afară, poate, nu se simte atât de evident contribuţia fiecăruia dintre noi.
Voi face tot ce îmi stă în putinţă, astfel încât, prin forţa argumentelor, dialog constructiv, calm şi respect reciproc, dar şi animat de încrederea camarazilor, să determin factorul politic să adopte, într-un timp rezonabil, soluţii adecvate pentru toate inechităţile produse în ultimii ani pe fondul mutaţiilor legislative care au bulversat sistemul de pensii militare şi de salarizare.