Reacție haotică a statului după accidentul din Brașov: La ore bune de la tragedie, autoritățile nu ştiau câte locuri avea autocarul și câte persoane transporta de fapt
Patru oameni au murit și peste 20 au fost răniți după ce un autocar ce transporta copii din Iași spre Arad s-a răsturnat pe DN1, în județul Brașov. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a deschis dosar penal in rem pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
În acest context, una dintre întrebările importante lansate în spațiul public a fost dacă autocarul avea voie să transporte atât de multe persoane. De altfel, autoritățile au început să se contrazică între ele și nu se știe nici până acum câte locuri avea autocarul respectiv și câte persoane transporta de fapt.
În vreme ce Autoritatea Rutieră Română susține că mașina avea 24 de locuri și 24 de ocupanți, ISJ Iași susține că, de fapt, 33 de oameni erau transportați. Și Poliția a transmis propriile sale cifre: 28 locuri, dintre care 4 adăugate de firmă, şi 28 de ocupanţi. Pe de altă parte, Ministerul Sănătății susține că în autocar erau 31 de oameni.
- Autoritatea Rutieră Română: 24 de locuri, 24 de ocupanți
- Poliția: 28 de locuri, 28 de ocupanți
- ISJ Iași: 33 de ocupanți
- Ministerul Sănătății: 31 de ocupanți
Practic, la ore bune de la producerea accidentului, autoritățile nu cunoşteau nici măcar numărul răniților pentru că nu știau câți oameni erau transportați.
Accidentul rutier grav a avut loc vineri, pe DN1, în zona localităţii braşovene Perşani. Imediat a fost activat planul roșu de intervenție și la fața locului s-au deplasat mai multe ambulanțe, echipaje SMURD, precum și echipaje de descarcerare.
”Este vorba de un ansambul folcloric care, la 5 dimineața, a plecat din Iași spre Arad. În contractul pe care reprezentanții Palatului Copiilor l-au semnat cu transportatorul sunt trecute 33 de persoane, două cadre didactice și 31 de copii. Acum se verifică câți copii au plecat. Conform regulamentului de perticipare la festival, elevii pot avea între șapte și 18 ani. Era un cerc de folclor care funcționa în cadrul Palatului Copiilor din Iași. Noi am verificat imediat baza noastră de date și am constatat ca nicio școală nu anunțase o excursie pe direcția Brașov. Deplasarea a fost organizată de Palatul Copiilor. Palatul Copiilor aparține de Inspectoratul Școlar, dar nu noi am semat contractul cu transportatorul”, a declarat Sabina Manea, de la Inspectoratul Școlar Iași.
26 de persoane au fost internate în patru spitale din Brașov, a susținut secretarul de stat Raed Arafat, pentru B1 TV. Printre cele patru persoane decedate se află doi copii și un adult. La cea de-a patra persoană încă se mai lucra pentru a fi descarcerată, motiv pentru care încă nu se cunoaște dacă este adult sau copil. (Detalii AICI)