Avalanșa din munții Retezat, în urma căreia și-au pierdut viața Dor Geta Popescu și Erik Gulacsi, de 13 și 12 ani, apliniști cu numeroase recorduri mondiale și europene în palmares a impresionat o țară întreagă și a provocat, totodată, discuții referritoare la cât este de normal ca niște copii să practice sporturi care le pun viața în pericol. Totul din dorința de a atinge niște performanțe remarcabile.
Astfel, mai multe voci din spațiul public și-au exprimat dezaprobarea față de faptul că părinții acestor copii, i-au încurajat pe cei mici să facă alpinism la acest nivel.
Citește și "Dosar penal pentru ucidere din culpă după avalanșa din Retezat" (Detalii AICI)
Una dintre acestea este fosta jurnalistă Oana Marinescu, director al unei agenții de comunicare. Într-o postare pe Facebook, aceasta susține că tragedia din munți s-a produs pentru adulții care îii însoțieau pe cei doi adolescenți au ignorat avertismentele salvamontiștilor cu privire la riscul producerii de avalanșe.
”Doi copii au murit pentru că părinții lor au ignorat avertismentele salvamontiștilor și reguli de bază ale muntelui. Probabil nu era prima oară când ignorau nevoile reale ale copiilor. În goana după "cucerirea" unor vârfuri, aroganța ucide. (…) Iar pentru cei care cred că la altitudine "se trăiește", realitatea este alta: la altitudine mare se moare treptat, din cauza lipsei de oxigen. De aceea urcarea și coborârea trebuie făcute într-un timp limitat. Și adulții suferă din cauza lipsei de oxigen. E drept, fetița aceasta abia de anul acesta urma să depășească 7000m – după 7500 intra în "zona morții" – dar oxigenul tot puțin e și la 5000-6000.
Ce impact are aerul rarefiat asupra unui copil în formare? Ce impact are presiunea părinților asupra unor copii pentru a face performanță, în mod special în condiții extreme? Cât suferă astfel de copii dpdv psiho-emoțional și fiziologic?”, scrie Marinescu.
Acesta mai subliniază că mediatizarea contribuie la presiunea care se pune pe umerii copiilor.
”Imaginea hrănește egouri narcisice. E un cerc vicios, în care copiii suferă și mor.
Narcis a sacrificat un copil pentru imaginea de sine. Părerea mea.
Mă doare sufletul pentru copiii aceia. Sper doar ca alți părinți să nu se ambiționeze să doboare asa-zisele recorduri”, a mai scris Oana Marinescu.
O reacție cel puțin la fel de vehementă a venit și din partea blogger-ului Zoso. Acesta susține că autoritățile ar fi trebuit să se sesizeze încaă de acum câțiva ani în cazul acetor copii alpiniști.
”Și e trist că Protecția Copilului nu s-a sesizat încă de acum 4 ani și că oamenii, vai, chițăie că biata de ea, era o inspirație pentru noi toți și acum s-a dus.
Dar nu e așa. E o poveste clasică de băgat capul în gura leului de prea multe ori, leu care la un moment dat se plictisește și îi rupe capul curajosului. Ta-su trebuia să se oprească la primul record al copilului. OK, o păcălești că alpinismul e mai fain decât adunarea sau înmulțirea sau decât desenele animate și îi cari echipamentul și la 10 ani ajunge pe să obțină un record mondial. Gata. Băgat capul, leul nu mușcat, succes, hai să ne oprim. Dar nu. Ta-su a insistat. Hai încă o dată. Și încă o dată. Hai că se poate. Hai că a mers și a cincea oară. Hai încă o dată. Și ajungi să crezi că e ok să faci asta cu un copil de 13 ani. Hai, mai bagă capul o dată, că nu face nimic, uite, ai mai făcut-o de atâtea ori. Ce fată curajoasă. Uite o bombonică. Te lasă tati la desene când ajungem acasă, dar nu prea mult, că tati e bolnav de glorie și trebuie să o obțină prin tine. Hai încă o dată. Bravo, fata mea! Ești cea mai tare! Te invidiază colegii de la școală, care ce fac, merg la înot sau fotbal? Sigur că te invidiază! Tu vrei să stai acasă să te joc și să fii copii, dar hai mai bagă capul o dată în gura leului. Bravo! Hai încă o dată! UPS!
Sper ca ta-su să nu fi murit și să facă pârnaie pentru că și-a omorât copilul. Nu-mi pasă de drama lui interioară, trebuie să plătească pentru cinismul lui”, a scris Zoso, atrâgând și el atenția asupra faptului că mediatizarea are o influență negativă în astfel de situații.