"Realizări" din CV-urile parlamentarilor: Dacă unii se laudă că știu să utilizeze calculatorul, internetul, imprimanta sau faxul, alții au "capacitatea de a lucra suplimentar"

Publicat: 16 08. 2015, 14:55

Chiar dacă parlamentarii nu au fost angajați după ce și-au prezentat CV-urile, unii dintre ei au avut grijă să nu le scape nicio “realizare”, așa că și-au făcut unele dintre cele mai stufoase.

De exemplu, liderul grupului PSD Marian Neacșu, se pricepe foarte bine să lucreze pe un computer: „tehnoredactare, calcul tabelar, prezentări, navigare internet”. Acesta se mai laudă în CV cu un permis auto, categoria B, scrie Evenimentul Zilei.

Colega acestuia, tot de la PSD, Cristina Nichita, are competențe și aptituduni artistice: modă, literatură, psihologie, poezie.

Liberalul Cristian Constantin Roman se mândrește cu faptul că știe să utilizeze internetul și poșta electronică.

În mod ironic, pesedistul Ion Bălan și-a trecut în CV că are capacitatea de a lucra suplimentar. Tot el precizează că are „integritate morală”.

Și Ioan Hulea (UNPR) are „atitudine pozitivă la program prelungit de muncă” și este disponibil pentru „delegații prelungite”. Tot el precizează că „uneori, probabil, sunt prea scrupulos și perfecționist”.

Pesedistul Ioan Benga nu se pricepe doar să folosească un computer. El a scris negru pe alb în CV că are competențe de utilizare: fax, copiator, imprimantă și scanner.

Cristian Rădulescu (PNL) se laudă, la rubrica „Apariții în presă”, cu faptul că a fost menționat într-un comunicat al Senatului referitor la „Întâlnirea Grupului de prietenie România-Franţa din Senat cu E.S. dl. Henri Paul, ambasadorul Republicii Franceze la Bucureşti – 19 octombrie 2011”.

Un alt deputat PSD, Gheorghe Dănuț Bogdan, a primit două distincții: „Primar de trei Stele” și „Primar de patru Stele”.