Orașul Cluj-Napoca înregistrează un record dezastruos, potrivit unui recent studiu care arată că este orașul european cu cele mai multe decese premature din cauza lipsei copacilor. Mai exact, Cluj-Napoca a înregistrat cel mai mare număr de decese premature din cauza căldurii, cu 32 de decese la 100.000 de locuitori. Orașul are doar 7% acoperire cu copaci, se arată într-un studiu publicat de The Lancet și citat de Euronews.
Studiul a vizat o evaluare a impactului efectului de insulă de căldură urbană (UHI – Urban Heat Island) asupra sănătății și a mortalității adulților cu vârsta de peste 20 de ani, în 93 de orașe europene. Datele se raportează la vara anului 2015 (1 iunie – 31 august). ”Ne-am propus să estimăm sarcina mortalității care ar putea fi atribuită UHI și povara mortalității care ar fi prevenită prin creșterea acoperirii arborilor urbani în 93 de orașe europene”, se arată în rezumatul articolului publicat în The Lancet.
Potrivit lui Mihai Goțiu, Primăria Cluj-Napoca este responsabilă pentru această situație dezastruasă. Acesta a precizat pentru România curată că problema copacilor și a pădurilor din zona periurbană a Clujului este una care i-a mobilizat pe o parte din clujeni.
Cele mai recentăe implicări sunt pentru salvarea Pădurii Hoia, din zona Florești/Cluj-Napoca/Baciu, amenințată cu distrugerea de proiecte imobiliare abuzive (mai jos, fotografii de la protestele pentru salvarea Pădurii Hoia).
De asemenea, Primăria Cluj-Napoca și APM Cluj autorizează tăierea copacilor sănătoși în oraș sub pretextul (din pix) că ar prezenta ”pericol de prăbușire”.
Temperaturile ridicate au provocat 6.700 de decese premature în orașele vizate de studiu în perioada analizată. Potrivit studiului, 2.644 dintre acestea – 39,4% – ar fi putut fi prevenite prin creșterea acoperirii arborilor la 30%.
„Factorii politici trebuie să acorde prioritate plantării copacilor. Acest lucru devine din ce în ce mai urgent pe măsură ce Europa se confruntă cu fluctuații de temperatură mai extreme cauzate de schimbările climatice. Știm deja că temperaturile ridicate din mediile urbane sunt asociate cu rezultate negative asupra sănătății, cum ar fi insuficiența cardiorespiratorie, internarea la spital și moartea prematură.”
Plantarea mai multor copaci în orașele europene ar putea reduce numărul deceselor cauzate de valurile de căldură cu mai mult de o treime, arată o nouă cercetare. Străzile mărginite de copaci și spațiile verzi fac orașele locuri mult mai frumoase în care să locuiești și să lucrezi. Dar orașul european mediu se mândrește cu doar 15% acoperire urbană cu copaci.
Creșterea acestei acoperiri la 30% ar reduce temperaturile de vară cu 0,4 grade, sugerează analiza Institutului de Sănătate Globală din Barcelona – și ar putea salva mii de vieți, relatează Euronews.
Orașele din Sudul și Estul Europei – unde temperaturile sunt mai ridicate și acoperirea arborilor tinde să fie mai scăzută – au înregistrat un număr mai mare de decese care pot fi prevenite. Cluj-Napoca din România a înregistrat cel mai mare număr de decese premature din cauza căldurii, cu 32 de decese la 100.000 de oameni. Orașul are doar 7% acoperire cu copaci. Lisabona are doar 3,6% acoperire cu copaci. La celălalt capăt al spectrului, Oslo are cea mai mare acoperire a arborilor, cu 34%, mai arată Euronews, citând studiul amintit.
Povara mortalității atribuită (efectului de insulă de căldură urbană – n.a.) a variat foarte mult între orașe: la 100 000 de locuitori standardizați pe vârstă, UHI nu a fost asociată cu niciun deces prematur în Göteborg, comparativ cu 32 în Cluj-Napoca. Media generală a fost de aproximativ zece decese la 100 000 de locuitori. În mod similar, am estimat că, în timp ce creșterea acoperirii arborilor la 30% nu ar preveni niciun deces la 100 000 de locuitori standardizați pe vârstă în Oslo, ar putea preveni 22 în Palma de Mallorca.