Deși sprijinit de aproape TOATE bisericile și partidele, referendumul pentru redefinirea familiei a devenit scrutinul cu CEL MAI MIC NUMĂR de votanți de după 1990
Referendumul privind familia tradiţională, cel de-al șaptelea referendum din istoria postdecembristă a României, a venit cu un record negativ: pe 6 și 7 octombrie s-a înregistrat cea mai slabă prezenţă la vot din istoria democrației de după 1989.
Potrivit datelor Biroului Electoral Central (BEC), în cele două zile ale referendumului sprijinit de aproape toate bisericile şi partidele politice din România, a fost înregistrat un record negativ de prezenţă: doar 20,41% dintre cetăţenii cu drept de vot au participat. Cu alte cuvinte, până duminică la ora 21.00, au venit la urne 3.731.704 de alegători.
„Recordul” cu cel mai mic număr de votanţi îl reprezenta, până duminică seară, tot un referendum, cel pentru schimbarea sistemului de vot din România, iniţiat în 2007 de preşedintele Traian Băsescu. Atunci, doar 4.851.470 de votanţi care s-au prezentat la urne.
Potrivit unei analize libertatea.ro, alte scrutinuri cu prezenţă scăzută au fost alegerile pentru Parlamentul European din 2007, când au votat, în total, 5.370.171 de români, şi referendumul pentru trecerea la parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari, din 2009, unde au fost înregistrate 6.740.213 de voturi.
Şi la alegerile europarlamentare din 2014 au venit la vot 5.911.794 de români.
Românii au părut totuşi mai receptivi să participe la vot atunci când s-a pus în discuţie demiterea preşedintelui României.
Referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu din anul 2007 a scos la vot 8.135.272 de alegători români, în timp ce al doilea referendum pentru demiterea aceluiaşi şef de stat, din 29 iulie 2012 a înregistrat o prezenţă de 8.459.053 alegători.
Recordul pozitiv al prezenţei la vot s-a înregistrat, în România, la alegerile legislative din 20 mai 1990. Din numărul totalul de 17.200.722 alegători, s-au prezentat atunci la vot 14.826.616 (adică 86,19% dintre românii cu drept de vot).