“Regele cocainei” ar putea fi audiat în România. Evelin Banev este judecat pentru că a adus la București droguri în valoare de cinci milioane de euro
Bulgarul Evelin Nikolov Banev, cunoscut drept ”Regele cocainei”, este judecat în lipsă de către magistrații Tribunalului București, fiind cauzat că a introdus în România 50 de kilograme de droguri în valoare de cinci milioane de euro. Verdictul în cazul său a fost amânat de trei ori în ultima lună, iar vineri, când trebuia să se dea pronunțarea, magistrații au dispus repunerea cauzei pe rol și reluarea judecății, notează cancan.ro.
Aceasta este o nouă încercare a judecătorilor de a-l aduce pe Banev în România pentru a fi audiat.
Bulgarul face parte dintr-o rețea uriașă ce transportă și vinde zeci de tone de droguri. În 2013, acesta a venit la București și a discutat cu un alt bărbat despre livrarea a trei tone de droguri. Respectivul i-a cerut lui Banev să-i demonstreze că poate face acest lucru, motiv pentru care bulgarul s-a angajat să aducă în România 50 de kilograme de cocaină pură. Peste trei zile, bulgarul l-a sunat pe bărbat și i-a spus că va găsit drogurile într-o mașină care se află în parcarea unui centru comercial.
Procurorii DIICOT au confiscat marfa, dar Banev a reușit să scape. El a fost arestat ulterior în Bulgaria și extrădat în Italia, acolo unde organizase un alt transport de droguri.
În prezent este judecat în Bulgaria și există șanse de a fi adus la București pentru a fi audiat.