Regiunea Munteniei are cele mai mari rate de infectare cu SARS-COV-2. TOP 10 localități. Otopeni, lider, cu 22 de infectări la mia de locuitori

Publicat: 27 10. 2021, 16:32
Actualizat: 27 10. 2021, 16:35
Foto: Pixabay

Ratele de infectare continuă să crească la nivel național, în Ilfov. Patru localități din Ilfov sunt fruntașe. Este vorba despre orașul Otopeni, orașul Popești-Leordeni, orașul Măgurele și orașul Bragadiru. De asemenea, din top 10 se mai numără și Voluntari, tot din Ilfov, plus municipiul București.

Regiunea Munteniei înregistrează cele mai mari valori. Trei localități din Ialomița completează top 10 la nivel național, orașul Fierbinți-Târg, orașul Amara și municipiul Urziceni, la care se adaugă municipiul Alba Iulia.

TOP 10 orașe și municipii din România, în funcție de rata de infectare, 27 octombrie 2021

1. ILFOV, ORAŞ OTOPENI – 22,56 incidență

2. ILFOV, ORAŞ POPEŞTI-LEORDENI – 19,54 incidență

3. ILFOV, ORAŞ MĂGURELE – 18,56 incidență

4. ILFOV, ORAŞ BRAGADIRU – 18,42 incidență

5. IALOMIŢA, ORAŞ FIERBINŢI-TÂRG – 18,29 incidență

6. IALOMIŢA, ORAŞ AMARA – 17,27 incidență

7. ILFOV, ORAŞ VOLUNTARI – 16,7 incidență

8. MUNICIPIUL BUCUREŞTI, MUNICIPIUL BUCURESTI – 16,42 incidență

9. ALBA, MUNICIPIUL ALBA IULIA – 16,18 incidență

10. IALOMIŢA, MUNICIPIUL URZICENI – 15,72 incidență

Autoritățile, luate din nou „pe nepregătite”. Nu mai există paturi disponibile la ATI

Nici miercuri nu există paturi libere la ATI în spitalele din țară, au anunțat reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică.

Potrivit GCS, în data de 27 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.743 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19.

În București sunt avizate de DSP 392 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.

De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 149 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale. 1.861 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.

La nivel național, la acest moment nu sunt disponibile paturi libere de ATI, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.

Între timp, medicii cer insistent aprobarea medicamentelor antivirale, care pot preîntâmpina aglomerarea spitalelor și moartea multor cetățeni infectați cu SARS-COV-2.