Reglare de conturi între doi interlopi craioveni la o petrecere de nuntă. Indivizii s-au luat la bătaie în fața invitaților, iar incidentul a degenerat rapid, moment în care participanții la petrecere au început să fugă.
Doi interlopi au ales ca loc de confruntare o petrecere de nuntă unde se aflau în calitate de invitați. O reglare de conturi a avut loc chiar în fața nuntașilor care se distrau și se bucurau alături de fericiții miri. Sala restaurantului s-a transformat într-un adevărat câmp de bătălie în care cei doi indivizi, cunoscuți membri ai lumii interlope au început să-și împartă pumni, picioare și scaune pe spate.
Lucrurile au degenerat rapid, iar de o parte și de alta, s-au implicat și susținătorii celor doi. Potrivit martorilor, pe măsură ce tensiunile și bătaia lua amploare, în scenă și-au făcut apariția și cuțitele. A fost prea mult, pentru invitații care nu aveau legătură cu toată povestea. Aceștia au decis să se retragă strategic, din sală.
Martorii familiarizați cu cazul susțin că între cei doi interlopi exista un conflict mai vechi. Până la acest moment, al petrecerii de nuntă, ei au reușit să se evite, astfel încât să nu degenereze situația. La restaurant. însă, când s-au întâlnit față în față, nu au mai rezistat și au răbufnit. De la priviri piezișe, la vorbe insultătoare aruncate peste umăr, s-a ajuns rapid la o reglare de conturi ca în filme.
Astfel, petrecerea de nuntă și atmosfera de sărbătoare, din restaurant, s-a transformat într-un haos generalizat, cu urlete, țipete și lovituri împărțite în dreapta și în stânga. Iar acest lucru i-a făcut pe oameni să caute să se adăpostească, conform imaginilor apărute în spațiul public.
În vreme cec implicați în această reglare de conturi erau preocupați să-și împartă loituri, marea majoritate a invitaților a fugit panicată, din calea agresorilor, unul dintre cei aflați în sală a avut prezența de spirit să sune la numărul de urgență 112. Astfel, după câteva minute, în sala de resturant și-au făcut apariția mai multe echipaje de poliție.
Cum aceștia nu au procedat ca în filme, înconjurând sala înainte de intervenție, bătăușii au reușit să fugă. Drept urmare, polițiștii au mai mult de muncă, acum, încercând să afle cine a participat la această reglare de conturi. Oficial, în funcție de concluziile anchetei, se vor lua măsurile legale necesare. Neoficial, cel mai sigur, nu se va întâmpla nimic.
„La data de 12 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Dolj s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta unei săli de evenimente din municipiul Craiova, a avut loc un conflict între mai multe persoane. În cauză, se efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul și identificarea persoanelor implicate, urmând ca, în funcție de rezultatul cercetărilor să fie dispuse măsuri în consecință”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.