Reguli noi la analizele decontate de stat. Casa Națională de Asigurări de Sănătate pregătește o modificare importantă în modul de alocare a fondurilor pentru analizele medicale decontate de CNAS. Concret, pacienții ar urma să aibă acces la investigații pe tot parcursul lunii, nu doar în primele zile, așa cum se întâmplă în prezent din cauza plafoanelor impuse laboratoarelor.
Schimbarea vine, însă, cu reguli mai stricte. Potrivit planului CNAS, biletele de trimitere vor fi acordate mai atent, iar pacienții vor fi programați în funcție de afecțiunile de care suferă, astfel încât cei care au nevoie urgentă de diagnostic să fie prioritizați.
Planul CNAS prevede reorganizarea pachetului de bază, care include aproximativ 100 de analize medicale. Scopul este ca fondurile să fie folosite mai eficient și să ajungă, cu prioritate, la pacienții cu boli grave sau cu suspiciuni care necesită diagnostic rapid.
În plus, Casa de Asigurări de Sănătate ia în calcul extinderea măsurii și pentru investigații imagistice costisitoare, precum CT și RMN, care, în prezent, pot ajunge la aproximativ 1.200 de lei pentru pacienții neasigurați sau care nu prind plafonul lunar.
Președintele CNAS, Horațiu Moldovan, explică faptul că actualul sistem generează blocaje și pierderi pentru pacienți.
„Avem bani, astăzi, în sensul în care ne rămân bani la sfârșit de lună, în fiecare lună ne rămân bani necheltuiți de la anumite laboratoare. Pentru că există acel plafon, noi trebuie să facem reechilibrări bugetare luna următoare pentru luna anterioară și pacientul e la mijloc, pierdut pe traseu, fără analize medicale”, a explicat conf. univ. dr. Horațiu Moldovan, președintele CNAS, la RFI.
Șeful CNAS a anunțat că eliminarea plafoanelor ar urma să se producă chiar în acest an, fără a fi necesară o majorare de buget.
„Casa Națională de Asigurări de Sănătate va elimina în acest an plafoanele de la laboratoarele de analize medicale, astfel încât pacientul să aibă acces la servicii de diagnostic în timp real, atunci când are nevoie”, a anunţat el.
Horațiu Moldovan susține că măsura ar corecta una dintre cele mai mari disfuncționalități ale sistemului sanitar.
„Accesul la analize medicale decontate ar putea intra, în sfârșit, într-o zonă de normalitate. În acest an vor fi eliminate plafoanele de la laboratoarele de analize medicale, o măsură menită să corecteze una dintre cele mai absurde disfuncții ale sistemului. Prioritatea noastră este să eliminăm cât mai rapid acest plafon. Nu este vorba despre creșterea bugetului, ci despre folosirea lui corectă”, a subliniat președintele CNAS.