Revoltă în Caraș Severin: Primarul comunei Obreja a decis ca o stradă să poarte numele lui Ilie Sârbu

Publicat: 11 11. 2015, 21:19
Foto: Captură video

Primarul comunei Obreja, Ion Peia, de care aparține satul natal al fostului pesedist Ilie Sârbu, satul Ciuta, a decis ca o stradă să poarte numele acestuia.

Însă, comunitatea locală nu este de acord cu decizia edilului și spun că este doar un mod prin care Peia îl lingușește pe fostul său șef, scrie reșița.ro.

Pe de altă parte, primarul este de acord să schimbe denumirile, dar pe beni publici.

„Străzile astea nu vor fi trecute în buletin. E o chestie de estetic, de design, un moft al oamenilor pe care eu i-am satisfăcut, că ei or vrut sa punem nume la străzi. Și în Var sunt nemultumiți, și peste tot. Sunt zece păreri și zece denumiri. Una punem. Nu i-am cerut părerea, nici nu cred că știe. Dacă o să am o sesizare și îi deranjează, o dau jos. Eu am crezut că îi o chestie benefică pentru comună. Plătim și le schimbăm”, a declarat oficialul.

Dar nu este prima dată când există situații de acest gen în vestul țării.

În urma cu peste zece ani, primarul dintr-o comună timișeană i-a acordat titlul de cetățean de onoare fiicei șefului de la Direcția Agricolă, deși copilul nu avea nici șase ani.