REVOLTĂ în educație: Șoferi din primării, plătiţi mai bine decât profesorii

Publicat: 15 01. 2018, 10:40

Angajaţii din educaţie au printre cele mai mici salarii din sistemul bugetar, în pofida majorărilor anunţate în acest an, atrage atenția Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).

Organizația susține prin intermediul unui comunicat că profesorii, cu zeci de ani de experiență sunt plătiţi cu mult mai puţini bani decât secretarele sau şoferii din primării, care ar beneficia de salarii discreționare, stabilite pe criterii politice de către aleșii locali.

"Însă, pentru angajaţii din primării şi consilii locale sau judeţene nu există coeficienţi de ierarhizare, salariile acestora depinzând de bunăvoinţa şefului instituţiei şi de venitul pe care îl primeşte acesta. Aşa s-a ajuns la situaţia în care sunt primării în care şoferii sau secretarele au salarii mai mari decât un profesor cu 25 de ani vechime. Dacă în alte ţări, cu economie dezvoltată şi cu democraţie avansată, salariile din administraţia publică sunt mai mici decât cele din învăţământ, în România salariul mediu net din adiministraţie este de aproximativ 3.850 de lei, în timp ce în educaţie acesta este de aproximativ 2.350 de lei", mai afirmă reprezentaţii FSLI.

Conform sindicatului, de la 1 ianuarie 2018 un profesor debutant, care avea în luna decembrie a anului trecut un venit net de 1.440 de lei, va primi o majorare salarială de doar 55 de lei.

In ceea ce priveste un profesor cu peste 40 de ani de munca, acesta va avea de la 1 ianuarie 2018 salariul net de 2.887 lei, ceea ce inseamna o crestere a acestuia cu 117 lei, respectiv, o crestere reala de 4,2%.

În contrast cu salariile mediocre ale profesorilor, sindicatul oferă exemplele indemnizaţiilor aleşilor locali, de la 1 ianuarie 2018: viceprimar de comună sub 3.000 locuitori – 5.700 de lei (coeficient – 3); viceprimar de municipiu reşedinţă de judeţ – 15.200 de lei (coeficient – 8); primarul Capitalei – 19.000 de lei (coeficient – 10).

"În timp ce angajații din educație vor primi acum, la început de an, sume infime, pentru aleși s-au făcut reguli speciale care s-au aplicat chiar de la data de 1 iulie 2017, când a intrat în vigoare acest act normativ. În cazul acestora se acordă indemnizații calculate prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare cu salariul minim brut pe economie, care este începând cu dată de 1 ianuarie 2018, de 1.900 lei", arată FSLI.