Robert Cazanciuc (PSD), despre cum se va aplica Legea Anastasia în cazul șoferului drogat de la 2 Mai: Dacă va fi găsit vinovat, Vlad Pascu poate primi până la 10 ani de închisoare (VIDEO)
Vlad Pascu, tânărul care în dimineața zilei de 19 august a ucis la 2 Mai, drogat fiind, două persoane nevinovate, a fost trimis în judecată.
Dosarul acestuia urmează să fie judecat de Judecătoria Mangalia, notează antena3.ro.
Vlad Pascu va fi judecat după legea Anastasia.
Senatorul PSD, Robert Cazanciuc, a avut o intervenție în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Irina Petraru, unde a spus cum se va aplica legea în cazul lui Vlad Pascu.
“Din ceea ce am văzut puțin mai devreme, Vlad Pascu a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni, ucidere din culpă sub influența substanțelor interzise, adică a drogurilor. Asta înseamnă că se va aplica legea 213/2023 și, anume, Legea Anastasia, ceea ce înseamnă că dacă judecătorii îl vor găsi vinovat de săvârșirea celor 2 infracțiuni, singura pedeapsă posibilă va fi executarea într-un penitenciar, deci nu mai poate fi suspendată executarea pedepsei.
Ceea ce e important este că avem o trimitere în judecată la un termen nu foarte mare de la momentul în producerii accidentului. În general, aceste cauze complexe au nevoie de destul de mult timp, expertize, în general, care durează. Se pare că aici poliția și Parchetul s-au mobilizat destul de bine și au trimis destul de repede către Instanță, ceea ce arată că se poate, pe de altă parte, și că nimeni nu poate scăpa dacă comite asemenea infracțiuni de ucidere din culpă, sub influența băuturilor sau a drogurilor. Am auzit de solicitarea avocatilor de schimbare a încadrării juridice, în omor cu intenție indirectă. Una dintre rațiunile mele ale Legii Anastasiei este această ucidere comisă de către cei care s-au urcat băuți sau drogați, este, într-adevăr, la limita omorului cu intenție indirectă. E o dezbatere juridică destul de complexă. De aceea mi s-a părut pur și simplu inadmisibil ca în cazul unei asemenea infracțiuni, există în lege această portiță, ca cineva dacă este găsit vinovat, să poată primi o pedeapsă cu suspendare. Acest lucru nu mai este posibil din iulie și dacă va fi găsit vinovat, Vlad Pascu poate primi până la 10 ani de închisoare.”, a declarat Cazanciuc.