Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, audiat în dosarul plagiatului din teza sa de doctorat: ‘O temă de foarte mare sezon / M-a ajutat foarte mult în viață’

Publicat: 23 05. 2018, 10:46
Foto:Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a fost audiat la Parchetul General, în dosarul privind acuzaţiile de plagiat legate de teza sa de doctorat, informează news.ro.

Edilul a declarat că teza sa de doctorat, în care a dezvoltat tema crizei economice şi efectele sociale ale acesteia, l-a ajutat foarte mult ”în viaţă”, dar nu şi în carieră.

La ieşirea din sediul Parchetului, Negoiţă a declarat despre teza sa de doctorat că trata criza economică şi efectele sociale, fiind atunci o temă „de foarte mare sezon”. Negoiţă a mai spus presei că aceasta l-a „ajutat foarte mult în viaţă”.
„Am învăţat foarte multe lucruri atunci, (…) am concluzionat foarte multe chestiuni”, a afirmat edilul, potrivit hotnews

Dosarul a fost deschis in urmă cu doi ani, existând suspiciunea că primarul ar fi plagiat mai multe fragmente.