România primește un nou sistem Patriot de la Statele Unite, a anunțat premierul Ciolacu

Publicat: 04 04. 2025, 13:20
Foto simbol: Hepta.ro / DPA Images / Christophe Gateau

Premierul Marcel Ciolacu a spus vineri că România va primi un nou sistem Patriot, care să îl înlocuiască pe cel oferit Ucrainei, sistem care a fost deja plătit de statul român.

Marcel Ciolacu, precizări despre sistemul Patriot

„Am contractat, am şi strâns banii. Avem toţi banii, am primit banii, deja am făcut plata. Mă bucur că ne vine un model nou”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Precizările lui Ciolacu au loc în contextul în care România a decis anul trecut donarea unui sistem Patriot pentru Ucraina.

Autoritățile au precizat atunci că statul român va fi compensat cu un alt sistem Patriot nou.

În cazul finanțării, o parte din bani sunt donați de Norvegia. Este vorba despre 127 de milioane de dolari. Alți 27,1 milione de dolari vor veni de la Suedia, care se alătură compensării.