România, sub amenințarea febrei aftoase. Preţurile la carne şi lapte ar putea crește cu până la 100%
Crescătorii români de animale traversează o perioadă extrem de dificilă. Un milion de animale ar putea fi sacrificate dacă febra aftoasă care face ravagii în mai multe țări din Europa ajunge și în România. Fermierii fac apel la autorități pentru a înăspri măsurile de prevenție, astfel încât acest scenariu sumbru să nu devină realitate. Nici consumatorii nu ar rămâne neafectați, preţurilor la carne şi lapte s-ar putea dubla.
Pentru prima dată în ultimele două decenii, febra aftoasă, care afectează în principal vacile, porcii și oile, a revenit în Europa. Ungaria a mobilizat armata pentru a controla epidemia, Slovacia a declarat situație de urgență, iar Austria a închis 24 de puncte de trecere a frontierei. Fermierii români sunt îngrijorați că virusul ar putea ajunge şi pe terioriul țării noastre. Pagubele rezulatte s-ar ridica până la 5 miliarde de euro.
„Pierderile economice care s-ar putea întâmpla din cauza febrei aftoase vor fi extrordinar de mari. Din fermă în fermă să nu mai avem lapte, să nu mai avem produse lactate. Ce o să facem? Nici nu pot să îmi inchipui, ce vom face dacă va fi focar şi vor veni să ne eutanasieze vacile”, a declarat Claudiu Daviţoiu, crescător de animale, pentru Observator News.
Fermierii acuză că măsurile impuse de autorități sunt ineficiente
România a luat decizia de a interzice transportul de animale vii, furaje sau paie din Ungaria. Însă, importul de carne nu este restricţionat, iar laptele poate fi importat în baza unui buletin de analize.. Fermierii sunt de părere că măsurile sunt prea puţine şi ineficiente.
„La graniţă este foarte greu pentru că suntem cei mai expuşi.Singura soluţie este oprirea din acest moment a intrării laptelui de orice natură, a produselor din lapte, a animalelor şi absolut tot din Ungaria în România”, a declarat Dimitrie Muscă, crescător de animale.
„În România vine lapte crud din Ungaria pentru a fi procesat în România, iar toate aceste lucruri sunt factori de risc”, a declarat Adrian Balaban, Asociația crescătorilor de porci.
„Vaccinarea este în momentul de faţă este singurul element care poate să protejeze animalele noastre şi economia ţării”, a declarat Ionuț Lupu, Asociația crescătorilor de vaci.
Cum au răspuns autoritățile îngrijorării fermierilor
Crescătorii de animale au început să-și ia propriile măsuri de prevenție, în timp ce autorităţile spun că vor lua noi măsuri în funcție de evoluţia bolii.
„În zilele următoare, în funcţie de evoluţia acestor focare, se vor dispune noi măsuri. Restricţii mult mai stricte vizavi de toate produsele de origine animală sau alte produse care ar putea constitui surse de infecţie”, a declarat Ioan Oleleu, vicepresedinte ANSVSA.