Românii îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie cel Nou: Zeci de mii de credincioși au stat la coadă pentru a săruta moaștele expuse la Patriarhie
Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte joi, pe Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor şi Izvorâtorul de mir. Peste 30.000 de credincioşi au format joi seară cozi kilometrice la Patriarhia Română pentru a săruta moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor dar şi pe cele ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
În plus, pentru prima oară, credincioşii au avut ocazia de a săruta şi moaştele Sfântului Nectarie din Neghina care au fost aduse din Grecia. Credincioşii au stat la coadă ore în şir pentru a ajunge să se închine preţ de câteva secunde la sfinţii vindecători.
Dintre cei 325.200 de români sărbătoriţi de Sfântul Dimitrie, 42.840 sunt femei, iar 282.360 sunt bărbaţi.
Potrivit MAI, majoritatea femeilor care îşi sărbătoresc onomastica la data de 26 octombrie poartă numele de Dumitra (30.822), Dumitriţa (6.319), Mitra (501) sau Dumitrica (380).
Dintre bărbaţii care îşi sărbătoresc onomastica la această dată, cei mai mulţi poartă numele de Dumitru (265.806), Mitică (8.195), Dimitrie (5.365) sau Dumitrache (1.077).
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf