Românul suspectat că a provocat accidentul în lanț de lângă capitala Bulgariei a fost arestat

Publicat: 20 08. 2013, 19:31

Șoferul român care se afla la volanul camionului care a provocat accidentul în lant, produs luni, la periferia orașului Sofia, a fost arestat potrivit Novinite.

Potrivit legislației bulgare, șoferul care a cauzat moartea a două persoane riscă o condamnare cuprinsă între 3 și 15 ani de închisoare pentru acuzația de omor din culpă.

Din primele cercetări, bărbatul care conducea camionul înmatriculat în România fie a adormit la volan, fie conducea cu viteză excesivă în momentul în care a lovit mai multe vehicule oprite într-o coloană.

Două persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite în accidentul în lanţ produs luni în apropiere de şoseaua de centură a Sofiei, în zona Iana. În accident au fost implicate trei camioane şi patru autoturisme. Accidentul a avut loc cu doar câteva ore înainte de inaugurarea unui nou segment de drum, între centura Sofiei şi Autostrada Hemus, care merge spre nord, până în oraşul Iablaniţa.