Salvamontiștii au găsit trupul turistului dispărut în Masivul Bucegi: A căzut într-o zonă îngustă între doi versanți

Publicat: 02 08. 2013, 15:52

Trupul neînsuflețit al turistului bucureștean plecan luni pe munte a fost găsit, vineri, de către salvamontiștii din stațiunea Bucegi. Din primele cercetări rezultă faptul că bărbatul a căzut într-o zonă îngustă între doi versanți, relatează Mediafax.

Potrivit lui Gheorghe Haiduc, șeful Serviciului Salvamont Bușteni, trupul bărbatului de 36 ani a fost găsit de către salvamontiști într-un horn, zonă foarte îngustă între doi versanți. Cadavrul acestuia are leziuni, ceea ce indică faptul că turistul a căzut și s-a lovit.

În cursul zilei de marți, salvamontișii au fost anunțați despre dispariția unui bărbat din București care a plecat luni dimineață în Masivul Bucegi, de la cabana Omu către cabana Mălăiești.