Şapte dintre agenţii de la Poliţia Pantelimon cercetaţi pentru luare de mită, arestaţi
Şapte dintre agenţii de la Poliţia Pantelimon cercetaţi pentru luare de mită, fals şi abuz în serviciu contra intereselor publice au fost arestaţi preventiv. Restul de 4 vor fi cercetaţi în stare de libertate.
„În cursul lunii octombrie 2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus începerea urmăririi penale faţă de 11 agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov – Poliţia Oraşului Pantelimon pentru comiterea, după caz, a infracţiunilor de luare de mită, fals intelectual şi abuz în serviciu contra intereselor publice”, a transmis Parchetul Capitalei.
Agenţii de poliţie luau bani de la şoferi pe care îi opreau în trafic, pentru a nu le reţine permisele de conducere. În schimbul banilor, poliţiştii fie nu-i sanţionau, fie le întocmeau procese verbale de amendă pentru abateri uşoare, unele dintre ele aplicate doar în cazul pietonilor şi care nu implicau reţinerea permiselor de conducere.
Agenţii de poliţie suspectaţi în acest caz au fost ridicaţi miercuri, în urma unor percheziţii făcute la sediul Poliţiei Pantelimon de către ofiţerii DGA.