Șapte persoane din dosarul fraudelor bancare de 85 de milioane de euro au fost arestate preventiv
Marius Locic şi alte 12 persoane din dosarul fraudelor bancare, printre care doi directori de la BRD sunt liberi, după ce ordonanaţele de reţinere pentru 24 de ore au expirat. Magistraţii Curţii de Apel judecă propunerilor de arestare preventivă.
Între timp, 7 persoane au fost arestate in dosarul bancherilor, printre acestea un arhitect, un evaluator si un director. Procurorii îi acuză că au luat credite ilegale, în valoarea de 85 de milioane de euro.
Procurorii DIICOT arată, într-un document, că Adrian Martiş, director executiv la BRD Unirea, Andrei Nanu, director comercial BRD Dorobanţi, şi Vasile Creştin erau liderii grupării ce se ocupa cu fraude bancare.
„În perioada ianuarie 2008-decembrie 2011 (…) a aderat şi sprijinit grupul infracţional organizat ai cărui lideri erau Adrian Martiş – director executiv BRD Grup Unirea, Andrei Nanu – director comercial al BRD Grup Dorobanţi şi Vasile Creştin, în scopul obţinerii unor importante sume de bani în mod ilicit, prin inducerea şi menţinerea în eroare a BRD Grup Unirea şi Grup Dorobanţi, prin folosirea documentelor contabile, folosirea contractelor comerciale despre care avea cunoştinţă că nu reflectă realitatea, (…) a întocmit facturi fictive, borderouri de achiziţii cereale, pentru a putea efectua retrageri de numerar în vederea reintroducerii sumelor de bani în circuitul legal, dându-le astfel aparenţa de legalitate şi cunoscând că provin din activităţile infracţionale”, se arată în documentul DIICOT.
În cazul lui Vasile Creştin, Constantin Irinel Militaru şi Mihăiţă Cătălin Ruşitoru, procurorii cer să fie emise mandate de arestare în lipsă.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf