Scandal la Pitești: Un poliţist de la DIPI a incendiat un apartament, a rănit o femeie şi un poliţist (VIDEO)
Scandal cu împuşcături la Piteşti. După ce s-a certat cu iubita, un poliţist de la DIPI a incendiat un apartament, informează B1 TV. La apariţia forţelor de ordine, bărbatul aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a tras șapte focuri de armă. A rănit o femeie şi un poliţist.
Beat şi pus pe scandal, ofiţerul de la DIPI Piteşti şi-a pierdut pur şi simplu minţile. După o ceartă cu iubita, a incendiat apartamentul în care locuiau cei doi, dar şi copilul femeii. Femeia speriata a ieșit în fața blocului și a chemat ajutoare.
Scandal la Pitești: Un poliţist de la DIPI a incendiat un apartament, a rănit o femeie şi un poliţist
#DIRECT_ONE_66gzfv#
La faţa locului au ajuns echipaje de la poliţie, jandarmi, dar şi pompieri, pentru a stinge incendiul. De asemenea, la locul incidentului a venit şi proprietara apartamentului. Însă, bărbatul a luat pistolul personal şi a tras șapte focuri de armă înspre locatarii blocului, care ieşiseră speriaţi să vadă ce s-a întâmplat, dar şi către forţele de ordine.
Unul din gloanţe l-a nimerit pe un polițist de la Secţia 1 Poliţie Piteşti în cap, iar un altul a rănit-o chiar pe proprietara locuinţei incendiate.
Un jandarm a reuşit să îl imobilizeze pe agresor, înainte ca acesta să facă şi mai multe victime. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a deschis o anchetă în acest caz.