Scandal la Spitalul de Urgență Pitești. Prefecta județului Argeș a intrat peste rând. Tot ea e nemulțumită și îi ceartă pe pacienți
Prefecta județului Argeș, Ioana Făcăleață, a provocat un adevărta scandal la Spitalul de Urgență Pitești. Femeia a intrat peste rând cu un prieten care avea nevoie de un medic.
Prefecta de Argeș și puterea funcției
Scandalul ar fi început în jurul orei 23.00, când prefecta de Argeș ar fi venit la UPU Pitești însoțind un pacient și ar fi intrat în zona de urgență fără a respecta ordinea de așteptare. Asta în condițiile în care mai mulți pacienți se aflau pe holuri de mai multe ore.
„Toți i-am reproșat că a sărit peste rând, că s-a băgat în față folosindu-și funcția publică și că nu se face așa ceva, mai ales că erau unii acolo și de 8 ore. Ea ne-a spus că a venit în control, ceea ce s-a dovedit ulterior că este fals.
A izbucnit un întreg scandal pentru că ne-a cerut să ieșim afară și a venit și paza de la spital. Apoi a pus mâna pe un domn care era mai vocal, l-a apucat de guler și, împreună cu cei de la pază, l-au dat afară. Scandalul a continuat pe hol cu noi toți.
Când o doamna a spus că va chema televiziunea, prefectul început să urle arogant că „extraordinar” ce facem noi. De parcă e buricul pământului. Și ca circul să fie complet, ne-a arătat că în țara asta cei cu funcții sunt privilegiați. Tot ea a sunat și a chemat poliția și ne-a amenințat pe toți că ne arată ea. Este inacceptabil așa ceva. Nu se poate așa nesimțire din partea unui om cu funcție care e plătit din banii noștri.”, a declarat un martor, citat de stiripesurse.ro.
Varianta Ioanei Făcăleață
Ioana Făcăleață respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi intrat peste pacienți sau ar fi beneficiat de un tratament preferențial. Prefecta susține că prezența sa la spital a fost determinată de mai multe sesizări primite din partea cetățenilor privind timpii mari de așteptare de la Urgență.
„Sala de așteptare era foarte aglomerată, iar în UPU erau doar doi medici, dintre care unul se afla în plină procedură de resuscitare a unui pacient, iar celălalt se ocupa de o altă urgență. Am discutat cu personalul medical și cu managerul spitalului despre fluxul de la Urgențe și despre măsurile care pot fi luate.
În continuare, personalul medical de la UPU este insuficient, în ciuda eforturilor conducerii de a angaja noi urgentiști. În plus, Spitalul Județean de Urgență Pitești preia toate urgențele grave din județul Argeș, dar și din alte județe.