Scandal pe seama mărțișorului într-o parohie românească din Italia. Preotul Traian Valdman: Refuzați, e un obicei păgân (VIDEO)
Mărțișorul a fost subiectul de scandal în comunitatea românească din Milano. Preotul Traian Valdman de la Parohia „Pogorârea Duhului Sfânt” a sfătuit oamenii să nu primească mărțioare pentru că este un obicei păgân.
Acest lucru îl spune Romulus Popescu, președintele Asociației Românii din Italia, Milano, care a spus că preotul a ținut o predică asupra acestui obicei al mărțișorului.
”Nu mă aşteptam ca să se lege chiar de mărţişor, acest simbol al primăverii care aduce o mică bucurie românilor de oriunde. Dumnealui poate nu ştie că obiceiul e atestat încă din vremea dacilor şi s-a menţinut cu drag până acum. Cum poţi să te legi şi de aşa ceva, când alte probleme ar trebui să le rezolve dumnealui.”, a a declarat Romulus Popescu, potrivit Gazeta Românească.
Acesta a declarat că duminică la finalul slujbei, împreună cu alți membri ai asociației au hotărât să facă un gest frumos, așteptând femeile care ieșeau și să le ofere un mărțișor. Acestea însă au refuzat, ca urmare a sfatului părintelui.
”Împreună cu câţiva membri din asociaţia noastră am decis să mergem duminică la biserică şi să împărţim gratuit mărţişoare. Considerăm că e un gest frumos, mai ales că acest obicei a supravieţuit de-a lungul timpului, nici comuniştii nu l-au interzis. Stăteam la intrarea în biserică şi am auzit cu stupoare cum preotul Traian Valdman îi sfătuia pe oameni să nu accepte mărţişoarele şi nici să nu promoveze acest obicei pentru că e ceva păgân. Le spunea că e ceva comercial, că nu e nimic sfânt şi să renunţe la aşa ceva. Nu am auzit chiar până la capăt, cert este că la ieşire femeile refuzau mărţişoarele şi ne priveau cu mânie.”, a spus Romulus Popescu.
Preotul Traian Valdman a recunoscut cele spuse de Romulus Popescu, dar a adăugat că obiceiul păgân al mărțișorului a fost interpretat greșit.
„Cine a înţeles răutate în mesajul meu e mai degrabă un ateu şi un comunist. Sunt răutăţi gratuite ale unor persoane care vin la sfânta biserică doar când au vreun motiv anume, personal, nu legat de credinţă.” a declarat preotul.
Preotul Traian Valdman a luat și el parte în anii trecuți la evenimente legate de tradiția mărțișorului.
Scandal pe seama mărțișorului într-o parohie românească din Italia
#DIRECT_ONE_oskecs#