"SCÂRBA FIE CU TINE A3!! (…) Cât de disperat ești ca să fii producător la acest post TV care reprezintă pionieratul asasinatului mediatic?"
Cândva se zicea despre presă că e a patra Putere în stat. Jurnalismul părea a fi o stare de spirit și o stare de veghe. A apărut apoi jurnalismul de tarabă. De paradă. De grămadă. De neînțeles. Jurnalismul dus pe apa Sâmbetei…
O reacție faţă de situaţia actuală din mass-media a venit din partea jurnalistei Raluca Feher. Într-o postare de pe blogul personal, aceasta mărturisește:
"Cunosc un om care lucrează la Antena 3 pe o funcție zdravănă. Îl știu de când ciordea din poșeta mă-sii ca să aibă de-o bere, îl știu de când ieșea pe străzi urlând că am învins după victoria ineptă a lui Emil, îl știu de când mânca șnițele maică-mii și se declara monarhist.
Am vorbit cu el în 2009, înainte de alegerile prezidențiale, Mihaela, dragostea mea&co. Mi-a spus că trebuie să înțeleg că dacă votez cu Băsescu îl las fără serviciu pentru că dictatorul îi va închide prăvălia. (…)
Apoi l-am reîntâlnit în 2013. Trecuse spaima, dictatorul, chiar și așa, ales, nu închisese A3 în ciuda tunului de zoaie care trăgea non-stop în Cotroceni. Iar prietenul meu avea o barbă de 5 zile pe obrazul care nu se crăpase căci dedesubt nu exista nicio urmă de activitate tectonică născută dintr-o crispare morală..>> ".
Interesant este că Raluca Feher este prietena lui Şerban Alexandrescu, de la agenţia Headvertising, iar de-a lungul timpului a colaborat cu Antena 1, televiziunea mogulului Dan Voiculescu, pentru mai multe proiecte creative şi campanii de publicitate.
În materialul de pe blog Raluca Feher trece în revistă, confesiv, propriul parcurs profesional nelipsit de compromisuri și greșeli, fără a aminti colaborările cu A1: "Eram o cretină entuziastă într-o țară unde nu exista corupție, dosare penale, minerii puneau panseluțe și liderii sindicali puneau 6 kile de osânză pe ei după fiecare negociere cu politicienii. Dar am îmbătrânit și am început să îmipută jegul din presa românească." concluzionează Feher. continuând:
"Și nu mă pot opri să nu mă gândesc la fostul meu prieten.
Cât de mulți bani vrei să faci, cât de disperat ești ca să fii producător la acest post de televiziune care reprezintă pionieratulasasinatului mediatic și care a reușit să ducă la perfecțiune asasinatul mediatic? La un salariu de 8000 de euro pe lună, cât spune fostul meu prieten că face, înmulțit cu cel puțin 10 ani de când e la Antene, dacă ar avea o urmă minusculă, o amintire a unei amintiri a unei amintiri despre cine era acum 20 de ani, ar spune că și-a făcut mălaiul și ar pleca."
De altfel, Raluca Feher mai povesteşte despre "prietenul producător cu salariu de 8000 de euro pe lună" că ar fi fost prezent şi în "excursiile americane" alături de Mircea Badea ("păcăliciul şpagatist") şi Adrian Ursu ("ursache buhăit").
"Apoi l-am reîntâlnit în 2013. Mi-a povestit cum a fost în California sau Nevada unde s-a dus cu gașca de boiernași ca să ridice premiul luat de fapt de Cristi Tamaș, un operator strălucit care, ca să vezi ironie, a filmat hazul american al păcăliciului șpagatist, al ursachelui buhăit (soțul jurnalistei care se pierde în marea de rahat care e Antena), și al predicatorului rujat", notează Feher.
În finalul materialului său, Raluca Feher concluzionează că, cel puțin în cazul jurnalistului prieten la care face referire, motivația rămânerii la A3 este dorința de putere, încheind apoteotic:
"Scârba fie cu tine, știi tu cine!!! "