Scenă desprinsă din filmele de acțiune. Un șofer a intrat cu mașina într-o autospecială de poliție, aflată în misiune
Caz surprinzător pe un drum județean, din Suceava. Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, a lovit, miercuri dimineața, o mașină de poliție, care se afla în misiune. Autospeciala era staționată, când tânărul a intrat cu un alt autoturism în ea. Motivul pare a fi o răzbunare.
Băiatul nu se afla singur, ci cu fratele său, în momentul în care s-a produs incidentul. Potrivit oamenilor legii, cei doi băieți s-au răzbunat, deoarece în cursul nopții de 22 spre 23 iulie, autoutilitara acestora, încărcată cu lemne, a fost indisponibilizată.
Ce au spus autoritățile
„Din primele verificări efectuate de poliţişti s-a constatat faptul că în cursul nopţii de 22 spre 23 iulie, un echipaj din cadrul Poliţiei Oraşului Broşteni a identificat pe DJ177A o autoutilitară încărcată cu material lemnos, fără ca şoferul să deţină aviz de însoţire sau transport.
Având în vedere cele constatate, poliţiştii au indisponibilizat autoutilitara şi au sigilat-o în zona drumului public, urmând ca în cursul acestei zile personalul silvic de specialitate să procedeze la inventarierea încărcăturii şi la dispunerea măsurilor legale.
Totodată, având în vedere zona izolată, poliţiştii au decis şi instituirea unui punct fix de pază cu autospeciala din dotare. În aceste condiţii, în jurul orei 05:30, autospeciala de poliţie care se afla staţionată a fost acroşată de un autoturism care circula pe DJ177A şi care era condus de către un bărbat în vârstă de 21 de ani cu domiciliul în comuna Stulpicani, judeţul Suceava.
De asemenea, în autoturismul condus de acesta se afla în calitate de pasager şi fratele şoferului care în noaptea precedentă a condus ansamblul auto care transporta material lemnos”, au declarat reprezentanții IPJ Suceava, potrivit știrile pro tv.
Persoanele implicate în accident au suferi răni ușoare, nefiind necesar transportul la spital. Atât șoferul „răzbunător”, cât și cel care se afla în mașina de poliție au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Autoritățile au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra-Dornei supraveghează cercetările, care sunt continuate.