Scene șocante la Iași: O femeie posedată a început să urle în fața raclei cu moaștele Sf. Parascheva și a fost scoasă pe brațe de jandarmi (VIDEO)
Mii de pelerini participă în această săptămână la Iași la hramul Sf. Parascheva, sărbătoare cu ocazie căreia racla cu moaștele sfintei sunt scoase din Catedrala Mitropolitană pentru a ca creștinii să se poată închina.
Cu ocazia acestui pelerinaj, a avut loc luni și un incident terificant. O femeie despre care se crede că e posedată a manifestat un comportament bizar, începând să zbiere și să fie foarteagitată.Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Iasi au arătat căfemeia a fost luatăde un echipaj medical și i-au fost acordate îngrijiri medicale, potrivit bzi.ro.
Scene șocante la Iași: O femeie posedată a început să urle în fața raclei cu moaștele Sf. Parascheva și a fost scoasă pe brațe de jandarmi
#DIRECT_ONE_v7swlv#
Pâna la aceasta orăfluxul pelerinilor este de 1.000 – 1.200 pe oră. Conform oficialilor, nu au fost înregistrate incidente deosebite, însăau fost nouăcazuri de situații în care pelerinii au avut nevoie de prim-ajutor, însănu a fost nimic grav, aceștia fiind tratați la fața locului de echipajele medicale ale Serviciului de AmbulanțăJudețean (SAJ) Iași.