Schimbări majore propuse de Vlad Voiculescu, pentru creșterea capacității de îngrijire a bolnavilor COVID-19 – Reorganizare a spitalelor și a cadrelor medicale (VIDEO)
Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a anunțat, marți, noi măsuri pentru o mai eficientă gestionare a cazurilor de COVID-19 în spitale. Voiculescu a detaliat deciziile luate pentru ca pacienții să fie mai bine tratați, numărul de cadre medicale să fie mai mare, la fel și numărul de paturi la Terapie Intensivă. Spitale care până acum tratau numai pacienți non-COVID vor fi de acum implicate în acest efort de luptă cu pandemia.
Schimbări majore propuse de Vlad Voiculescu, pentru creșterea capacității de îngrijire a bolnavilor COVID-19 – Reorganizare a spitalelor și a cadrelor medicale
Schimbările anunțate de Vlad Voiculescu pentru o mai eficientă tratare a pacienților COVID-19 în spitale
„Fostul Ordin 555, actualul Ordin 434, care a fost semnat și pus în transparență rezolvă câteva probleme cu care pacienții se confruntă.
Prima problemă e transferul pacienților COVID la spitale aflate de multe ori la mare distanță de domiciliu. Acest lucru e dificil pentru medici, pacienți, familie. Pentru pacienții cu forme severe am încercat să reașezăm lucrurile așa încât să fie locuri în spitale dotate corespunzător cât mai aproape. Vorbim de spitale de nivel 1 și 2.
A doua problemă e asistența madicală improprie acordată pacienților COVID care au și alte afecțiuni cronice și acute. Am auzit de cazuri de acest fel, pacienți care vin cu o urgență medicală și se stabilește la internare că au și COVID. Nu trebuie să mai fie transferați în spitale suport, ci primesc rapid asistența medicală de care au nevoie. Am definit zone și personal dedicat pentru pacienții COVID în cât mai multe spitale.
A treia problemă e presiunea foarte mare pe personalul medical. Pentru personalul din spitalel COVID și cele care se numeau suport COVID e nevoie de ajutor, el trebuie să vină într-o formă reglementată, care să dea posibilitatea specialităților medicale conexe să-i susțină pe colegii de la Boli Infecțioase și Pneumologie, de exemplu, așa încât și ei să se poată implica fără să aibă deasupra capului sabia unor eventuale consecințe legale necuvenite. Asta nu înseamnă că nu punem pe planul 1 siguranța pacienților, ba din contră, și se lucrează în Minister la protocoale ce trebuie respectate la virgulă.
A patra problemă e lipsa de implicare a unor spitale în îngrijirea pacienților. Știți că nu toate spitalele au contribuit la fel. Acest ordin include unele spitale care până acum au îngrijit numai pacienți non-COVID și care pot îngriji pacieți COVID.
Creștem așadar cu circa 200 numărul de paturi ATI și paturi de terapie acută cu circa 350. Azi sunt 1.573 de paturi ATI, ne apopriem de targetul de 1.600. Azi avem 1.435 de paturi ocupate.
Scăderea asistenței medicale oferite pacienților care nu au COVID sau alte afecțiuni e, de asemenea, o problemă. Am reglementat acest lucru optimizând fluxurile pacienților pentru a avea acces cât mai repede la cel mai apropiat spital, chiar dacă acel spital are flux separat pentru pacienți COVID. Acum ,printr-o redefinire a fluxurilor, dedicăm secții pentru ceilalți pacienți.
Au fost pacienți COVID cu boli psihice care au fost refuzați în spitale. Se mențin în Ordin secțiile de Psihiatrie și sunt revizuite lcourile de acolo pentru pacienții COVID.
E clarificată acum și cazarea mamelor depistate pozitiv la naștere împreună cu bebelușii”, a explicat ministrul Sănătății.