Se împlinesc 23 de ani de la execuția soților Ceaușescu: Nostalgicii au recitat poezii la mormântul acestora din Cimitirul Ghencea

Se împlinesc 23 de ani de la execuția soților Ceaușescu: Nostalgicii au recitat poezii la mormântul acestora din Cimitirul Ghencea

Se împlinesc 23 de ani de când soţii Elena şi Nicolae Ceauşescu au fost executaţi la Târgovişte. Cei doi au fost acuzaţi de genocid. Soţii Ceauşescu au refuzat să facă recurs, astfel că sentinţa a rămas definitivă şi a fost pusă în aplicare prin împuşcare în incinta garnizoanei din Târgovişte, unde cei doi fuseseră aduşi pe 22 decembrie 1989. Nostalgicii s-au strâns marți în Cimitirul Ghencea din București, la mormântul celor doi soţi, unde au ținut momente de reculegere și au recitat poezii dedicate fostului dicator.

Pe 24 decembrie 1989, printr-un decret al Comitetului Frontului salvării naţionale, semnat de Ion Iliescu, a fost constituit Tribunalul Militar Excepţional care i-a judecat şi condamnat la moarte, a doua zi, pe soţii Ceauşescu. Procesul a durat două ore.

Cei doi au fost ucişi în jurul orei 15.00, în curtea Corpului de Gardă al U.M. 01417 Târgovişte, iar execuţia a fost transmisă la postul naţional de televiziune.

„În opinia mea, niciuna dintre cele patru acuzaţii nu stătea în picioare în cazul Ceauşeştilor. Genocidul trebuie să aibă la bază eliminarea unui grup etnic sau religios, ceea ce nu era cazul. Subminarea puterii de stat cred că se baza cel mult pe ideea că au subminat puterea nou-instalată după 22 decembrie prin acţiunile teroriste. Dar cum să submineze din moment ce erau în stare de reţinere? Distrugerea bunurilor obşteşti iarăşi e o tâmpenie şi eu spun că nici de subminarea economiei naţionale nu putem vorbi. Este o acuzaţie nesusţinută de probe”, susține Mihai Popov, fost procuror militar, potrivit Adevărul.

23 de ani de la execuția soților Ceaușescu

Embed: