Sebastian Ghiță acuză procurorii că au intervenit în jocul politic: "Luni mă voi prezenta la procurorul general al României, ceea se întâmplă în justiție este peste limita legii" (VIDEO)

Publicat: 24 06. 2015, 22:09

Sebastian Ghiță a vorbit în cadrul emisiunii Ultimul Cuvânt, prezentată de Cătălin Striblea, despre procurori și afirmă că aceștia „interceptează politicienii în campaniile electorale”.

„I-am spus procurorului Onea. Dacă inițial am avut toată încrederea în dânsul, am cooperat și i-am dat declarații încă de prima dată de când am mers la dânsul, astăzi nu-l mai consider un om onest, în primul rând, și cred că face de rușine meseria pe care o practică. Cred că dorința dânsului de a se implica în viața politică este cel puțin de condamnat. Nu e primul lucru de tipul acesta pe care îl face”, spune Ghiță.

„Las deoparte faptul că în fiecare campanie electorala, corect sau incorect, cu mandat de siguranță națională sau cu mandat de la procuror, acești oameni ascultă politicieni”, precizează omul de afaceri.

„Discut despre niște oameni care au niște funcții, niște poziții. Eu voi cere în comisie să fie verificați, analizați, dacă nu cumva aceste puteri extinse peste ani nu devin agresatoare la adresa cetățenilor și la adresa procesului democratic. Nu cred că toți procurorii sunt răi, dar totuși, la fel cum acest procuror astăzi a abuzat de lege, la fel cred că sunt mulți oameni care mai abuzează de lege, care stau mulți ani în funcție și puterea îi schimbă extraordinat de tare”, adaugă Ghiță.

Sebastian Ghiță precizează că va merge la procurorul general pentru a-i cere protecția – „Luni mă voi prezenta la procurorul general al României, chestiunile pe care vreau să i le spun sunt de o gravitate maximă, ceea se întâmplă în justiție este peste limita legii”.

De altfel, acesta declară că „m-am prezentat la fiecare cerere de audiere, am fost la controlul judiciar de fiecare dată, n-am părăsit țara decât cu acordul procurorilor, am plecat din țară și m-am întors. Nu există niciun rezon, niciun temei legal, nicio acțiune de-a mea care să îl facă pe acest om să-mi impună, să-mi restrângă drepturile, să nu părăsesc Ploieștiul”.

Ghiță spune că „nu am dreptul de a-mi exercita funcția de deputat în incinta Parlamentului României” și drept urmare, „joi la ora 11 voi depune această cerere la procurorul ierarhic superior, cum îmi permite legea. Din păcate, 60 de zile nu pot merge la Înalta Curte de Casație și Justiție, nu mă pot adresa justiției”.