Bărbat arestat după ce ar fi intrat în mai multe locuinţe din Capitală

Publicat: 14 12. 2019, 16:08

Polițiștii Capitalei au prins, vineri, un bărbat de 35 de ani suspectat de furt din locuinţă şi tâlhărie, fapte ce ar fi fost comise în Sectorul 5.

Polițiștii secției 18 au fost sesizați, în jurul orei 02:40, de un bărbat care a reclamat faptul că o persoană necunoscută a pătruns în curtea imobilului său din Sectorul 5, a forţat ferestra de la bucătărie şi a intrat în locuinţă, de unde a încercat să sustragă bunuri şi valori, fugind în momentul în care a fost surprins.

După nici jumătate de oră, aceeași secție a fost sesizată de către o altă persoană cu privire la faptul că un bărbat necunoscut a pătruns în camera fiicei sale, pe geamul de la cameră, şi a sustras un portofel, o agendă şi o sumă de bani. Când fata l-a văzut, el a lovit-o cu o cutie de bijuterii în cap și a fugit pe geam.

Ulterior, aceeași agenți au fost sesizați de un alt bărbat, care s-a plâns că cineva a intrat în locuința sa pe geam și a vrut să fure, dar a fugit când a fost surprins.

La scurt timp, poliţişti au observat un bărbat care tocmai sărise un gard, încercând să fugă. În scurt timp, au reușit să-l imobilizeze.

Individul a fost arestat preventiv pentru tâlhărie calificată şi tentativă la furt calificat.