Ședință secretă a Parlamentului României pentru vizionarea unui film cu masacrul comis de Hamas în Israel. Gl. (r) Dan Grecu: După 7 octombrie, israelienii au cam pierdut războiul informațional (VIDEO)

Publicat: 21 11. 2023, 13:57
Foto: Facebook @ Parlamentul Romaniei - Camera Deputatilor

Parlamentarii României se reunesc într-o ședință secretă, marți, la ora 15, pentru a viziona un film despre atacul efectuat de Hamas în Israel pe 7 octombrie, a relatat Laura Chiriac, pe B1 TV, la „News Pass”.

Gl. (r) Dan Grecu, pe B1 TV: După 7 octombrie, israelienii au cam pierdut războiul informațional

Întrebat despre ședința din Parlament, generalul român a spus: „Personal aș fi puțin grijuliu în a folosi termenul «secret». Cred că este mai degrabă vorba despre o întâlnire cu ușile închise, ca să spun așa. Din ce informații am eu, absolut neoficiale, se pare că este vorba despre o intenție de a se prezenta aspecte din ceea ce s-a întâmplat în urma atacului terorist din 7 octombrie asupra kibutzurile și localităților israeliene aflate la est de Fâșia Gaza”.

„Este vorba, din punctul meu de vedere, despre o încercare – probabil pornită inclusiv din cadrul diplomației israeliene – pentru a arăta ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în 7 octombrie, în urma atacului terorist al Hamasului, care este indiscutabil terorist”, a continuat Dan Grecu.

„În acest moment, din punctul meu de vedere, se încearcă această «popularizare» a acestor imagini (cu crimele comise de Hamas în Israel, n.r.) pentru a se înțelege reacția israelienilor la acest lucru. Pentru că până la urmă, și limitându-ne strict la perioada care a început în dimineața zilei de 7 octombrie, acolo am asistat la unul dintre cele mai mari și mai brutale atacuri existente în omenire în ultimii 50 de ani, cu victime absolut fără niciun fel de apărare și cu un mod de conducere a operațiunii care amintește mai mult de începutul omenirii decât de zilele de astăzi”, a adăugat el.

„Aici este o altă problemă. După 7 octombrie, israelenii au cam pierdut războiul informațional, pentru că lumea a fost bombardată cu informațiile ripostei israeliene asupra Hamasului, ripostă care, din păcate, a costat și viața a mii de inocenți”, a mai spus Dan Grecu.