Șeful Comisiei de control al SRI: Prezenţa generalului SRI Elena Istode în concedii alături de familia lui Cristian Rizea este problematică din punct de vedere deontologic (VIDEO)
Prezenţa generalului de brigadă Elena Istode în concedii alături de familia fostului deputat PSD Cristian Rizea nu a fost ilegală, dar reprezintă o problemă din punct de vedere deontologic, a declarat Adrian Țuțuianu, președintele Comisiei de control al SRI, după ședința în care conducerea Serviciului a fost audiată.
Acesta a precizat că membrii Comisiei au fost informați despre faptul că Istode a fost în vacanţă alături de familia lui Cristian Rizea la Nisa şi la Monaco, lucru pe care ea l-a adus la cunoștință conducerii SRI cu argumentul că ea și soția fostului deputat PSD au fost colege la facultate.
Șeful Comisiei de control al SRI: Prezenţa generalului SRI Elena Istode în concedii alături de familia lui Cristian Rizea este problematică din punct de vedere deontologic
#DIRECT_ONE_qgqvp2#
”A spus că a locuit pe perioada concediului într-o proprietate care aparţinea familiei Rizea”, a precizat Țuțuianu.
”Din punctul meu de vedere, chiar dacă nu avem o încălcare a legii, avem o problemă de raportare deontologică a ofiţerilor de informaţii”, a mai spus acesta.
Acum aproape o săptămână, Ion Cristoiu a postat pe blogul său imagini cu Elena Istode, pe care a prezentat-o ca fostă şefă a Direcţiei de Securitate Economică, în vacanţe de lux la Monaco şi Cannes, împreună cu familia fostului parlamentar Cristian Rizea, trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupție. (Detalii AICI)