Șeful Poliției Române a transmis japonezilor care vin în România indicații pentru călătorii
Șeful Poliţiei Române, Petre Tobă, a transmis japonezilor care vin în România o serie de indicații, pentru a evita repetarea tragediei de săptămâna trecută, când o studentă japoneză a fost violată și ucisă în apropiere de București.
Astfel, Tobă le-a transmis acestora să urce numai în taxiuri autorizate, să nu intre în vorbă cu persoane necunoscute, să contacteze personalul aeroportului dacă suspectează că ar putea fi victimele unor infracţiuni sau dacă au neclarităţi după coborârea din avion, şi să schimbe bani numai la casele de schimb valutar, transmite Mediafax.
Recomandările i-au fost comunicate, vineri, lui Masahito Hayashi, secretar II şi consul al Ambasadei Japoniei la Bucureşti, cu prilejul unei întrevederi la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Oficialul japonez a precizat că va transmite aceste recomandări în Japonia şi a adăugat că speră că autorităţile române vor lua toate măsurile necesare în scopul îmbunătăţirii siguranţei celor ce vizitează România.