Selfie mortal pentru un turist german: Bărbatul a plonjat de la 100 de metri la Machu Picchu

Publicat: 01 07. 2016, 20:05
Foto: washingtonpost.com

Un turist a murit, după ce s-a dezechilibrat în timp ce încerca să facă o fotografie ruinelor antice peruviene de la Machu Piccu, potrivit washingtonpost.com.

Trupul germanul Oliver Park, în vârstă de 51 de ani, a fost recuperat dintr-o râpă din Anzi. Bărbatul a ignorat semnele de avertizare pentru accesul la o zonă restrânsă aproape de marginea unei stânci miercuri.

Bărbatul a fost declarat mort la fața locului și corpul său a fost dus la o secție de poliție din apropiere.

Poliția din Peru a declarat că îi va duce trupul neînsuflețit la o morgădin orașul Cusco.

Machu Picchu este una dintre cele mai populare atracții turistice din America de Sud, care atrage tot mai mulți vizitatori în fiecare an.