Senatorul PNL Mircea Diaconu este acuzat de abuz în serviciu și conflict de interese
Senatorul PNL Mircea Diaconu este acuzat de abuz în serviciu şi conflict de interese. Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la posibila săvârşire de către Mircea Diaconu, director în cadrul Teatrului „C.I. Nottara” şi Senator în Parlamentul României, a infracţiunilor de conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice.
Concret, Mircea Diaconu este acuzat că ar fi angajat-o în urma unui concurs, în august 2007, pe soţia sa, Diana Lupescu, pe postul de regizor artistic deşi aceasta nu îndeplinea condiţiile înscrise în fişa postului, potrivit unui comunicat ANI.
Două sunt neregulile invocate în acest caz de reprezentanţii ANI. În primul rând, ar fi vorba despre incompatibilitatea unui director al unei instituţii publice de a se pronunţa, conducând chiar comisia de evaluare, asupra unui membru al familiei sale. Apoi, potrivit documentelor anexate la dosarul ANI, Diana Maria Diaconu a obţinut diploma de licenţă în sesiunea din iunie 2007 şi a fost angajată la nici două luni ca regizor, deşi în fişa postului se precizează negru pe alb că orice aspirant la această poziţie trebuie să dovedească o experienţă de minimum un an în specialitatea cerută.
Potrivit documentelor aflate la dosarul ANI, comisia constituită pe 13 august 2007 pentru a supraveghea şi a nota examenul susţinut de Diana Lupescu a fost formată din soţul acesteia şi directorul Teatrului Nottara, Mircea Diaconu, Cristian Nicolaie, şef scenă, precum şi şeful departamentului Resurse Umane al instituţiei.
Examenul propriu-zis a constat dintr-o probă scrisă şi un interviu susţinut de candidat în faţa comisiei. Ambele probe au fost trecute de Diana Lupescu cu note de 10, acordate de fiecare membru al comisiei de examinare, comisie condusă de Mircea Diaconu, soţul candidatei. Diana Lupescu însă nu avea dreptul să se înscrie la concursul pentru postul de regizor artistic
Nu este singurul fapt care l-a adus pe Mircea Diaconu în vizorul agenţiei naţionale de integritate. În ianuarie 2011 inspectorii au constatat starea de incompatibilitate a actorului deoarece din decembrie 2008 a exercitat simultan demnitatea publică de Senator în cadrul Parlamentului României, precum şi funcţia de conducere de Director-manager în cadrul Teatrului Nottara.
Mircea Diaconu a afirmat atunci că plenul Senatului a hotărât că este compatibil şi a contestat decizia ANI. Curtea de Apel a respins contestaţia ca fiind nefondată.