Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi, în impas. Cei care vor să se testeze pentru COVID-19 așteaptă și 48 de ore

Publicat: 01 10. 2021, 17:56
Testare pentru COVID-19 / Foto: Hepta.ro

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi trece printr-un greu impas din cauza unui număr tot mai mare de persoane care dorește să fie testată pentru COVID-19, ca urmare a prezentării simptomelor.

Potrivit reprezentanților spitalului, numărul apelurilor a ajuns la circa 370, iar în cazul celor care cer testarea pentru COVID sunt liste de aşteptare, unii fiind nevoiți să stea și 48 de ore, scrie hotnews.

Circa 100 de persoane aşteaptă, vineri, să fie testate acasă de către personalul de pe Ambulanţe, timp de aşteptare putând ajunge şi la 48 de ore.

“Am avut recent şi 11 decese într-o zi. Doar unul era vaccinat, dar era în vârstă şi avea comorbidităţi. Acum avem în aşteptare peste 100 de cazuri la testare”, a declarat  dr. Mihai Polinschi

La nivel național au fost înregistrate 10.887 de cazuri noi de infecție cu SARS-CoV-2, conform bilanțului oficial de vineri. În 24 de ore INSP a raportat 169 de decese asociate coronavirusului, iar în secțiile de Terapie Intensivă sunt internați 1.391 de pacienți cu COVID-19, printre care și 18 minori.

Până astăzi, 1 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.244.555 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 1.768 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare, informează vineri Grupul de Comunicare Strategică. Un număr de 1.121.721 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.887 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, dintre care 193 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.