Sevil Shhaideh, audiată timp de 3 ore la DNA, în dosarul Belina. Fostul vicepremier are calitatea de inculpat (VIDEO)

Publicat: 25 04. 2018, 14:57
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

UPDATE 18.00: După 3 ore de audieri la DNA, Sevil Shhaideh a ieșit din sediul Direcției! Fostul ministru nu a dat declarații. Conform unor surse judiciare, procurorii i-au schimbat încadrarea fostului ministru. Astfel, Shhaideh nu mai e suspectă ci inculpată în dosarul Belina.

Fostul vicepremier Sevil Shhaideh s-a prezentat miercuri în fața procurorilor de la DNA pentru a da noi declarații în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu privind trecerea insulei Belina din proprietatea statului în cea a CJ Teleorman pe vremea când îndeplinea funcția de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării.

Acesta este dosarul care a dus la demisia acesteia din funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării în urma unei cereri a pe atunci premierului Mihai Tudose.

În dosar era vizată și Rovana Plumb, ministru al Fondurilor Europene, dar Camera Deputaților nu a aprobat cererea încuviințare a urmării penale.

În septembrie 2017, DNA a anunțat că Sevil Shhaideh este suspectată de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Totul a plecat de la un dosar potrivit căruia părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel au trecut ilegal, în anul 2013, din proprietatea statului, în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman. La scurt timp, aceste bunuri au fost închiriate, ilegal, firmei Tel Drum, societate care ar fi controlată de Liviu Dragnea.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.