Sezonul de nuntă 2019 – Care sunt cele mai recente tendințe pentru invitații de nuntă?
Cum se întâmplă în fiecare an și în 2019 tendințele în modă la rochii de mireasă, culori și combinații incredibile pentru decorul de nuntă și invitațiile de nuntă pentru oaspeți se schimbă în fiecare anotimp. Moda impresionează și în acest an, fiecare cuplu are posibilitatea de a alege dintr-o gamă de culori atent selectate și asocieri de nuanțe care pot crea o atmosferă specială acestui eveniment unic în viață – nunta.
Care sunt tendințele actuale pentru invitațiile de nuntă?
Principala tendință în materie de nunți a anului 2019 este auriul. În acest an se poartă și rochii de mireasă cu accente aurii, strălucitoare, cu dantelă, pietre și perle albe. De aceea și invitațiile de nuntă cu elemente decorative și finisaje aurii sunt preferate mai ales că sunt și deosebit de elegante. Cu puțină creativitate se aleg modele de invitații cu un design auriu, care să fie în tendințele modei din acest an.
![]()
Auriul este elegant, nobil, te duce cu gândul la claritate, vitalitate, înțelepciune. Despre auriu se spune că este asociat cu căldura și bogăția. Puțin auriu promovează dezvoltarea spirituală. Prea mult auriu nu este indicat pentru că ar stârni dorința de a găsi perfecțiunea în material.
Fii în pas cu moda! Alege invitațiile de nuntă în stil vintage! Suntem în anul 2019 când nunta în stil rustic este considerată fabuloasă. Nu ezita să trimiți oaspeților invițatii de nuntă deosebite, ca de epocă, pentru că îi vei impresiona cu siguranță. Acestea au elemente decorative care creează o poveste.
Stilul vintage este special, expresiv, iar în acest an câștigă tot mai multă popularitate. Oamenii adoră acest stil, vor să scape de agitația de la oraș și să se bucure de o viață liniștită, în locuri unde natura este încântătoare, unde este aer curat, liniște, flori, lacuri, râuri cu apă curată, un peisaj adorabil. Elementele decorative pentru invitațiile vintage pentru nuntă sunt: lemnul, frunzele, florile, dantela, bumbacul și alte materiale naturale care reușesc să creeze un stil simplu și neordonat. Tot ce amintește de natură este perfect adaptat de acest stil.
Violetul este culoarea noilor începuturi, a speranței într-un viitor luminos, creează un sentiment de mister, de nostalgie și creativitate. Și în anul 2019 se pune accent pe culoarea ultraviolet – care a fost foarte mult apreciată anul trecut – dar și pe nuanțele de purpuriu, lila, liliac, în combinații cu tonuri de roz și alb. Invitațiile de nuntă pot fi cu desene în tonuri de violet deosebite, cu un impact semnificativ asupra oaspeților.
![]()
Nuanțele mai deschise de lila sau liliac sunt preferate în special de persoanele sensibile, talentate, sofisticate și creative. Această nuanță deschisă este folosită în meditație, pentru că oferă o stare de calm și poezie. Se poate asocia cu alb și tonuri de auriu, galben și portocaliu. Dacă se adaugă și purpuriu, se oferă un accent mai serios, dar fermecător. Liliacul închis este culoarea inspirației, a oamenilor creativi, care sunt sinceri, sensibili și apreciază bunătatea.
Îți place stilul natural? Foarte populare în anul 2019 sunt invitațiile de nuntă cu frunze verzi și accente aurii. Verdele este culoarea naturii, are proprietăți vindecătoare, este plăcută ochiului și relaxantă. Verdele este o culoare pozitivă din punct de vedere emoțional care promovează iubirea naturii, a animalelor și a oamenilor, de aceea este atât de apreciată în fiecare an.
![]()
Culoarea verde a devenit foarte populară pentru noile modele de invitații de nuntă în anul 2019. Cei care aleg această culoare arată că sunt conservatori, echilibrați, iubitori de natură, dar și la modă, în plus vor fi apreciați pentru alegere deoarece verdele în ansamblu are o eleganță aparte.
Pentru o nuntă minunată în sezonul cald sunt recomandate tonurile de culori pastelate. Cum este de așteptat și invitațiile de nuntă în culori luminoase vor impresiona pe oaspeți. Majoritatea culorilor au nuanțele florilor și fructelor care apar în acest sezon. Florile oferă o stare bună de spirit, se știe că un buchet de flori spune mai mult decât o mie de cuvinte.
Desenele cu flori sau motivele florale pe invitațiile de nuntă au un efect special, creează o impresie diafană. Astfel de invitații sunt fine și delicate cum este de altfel și natura în toată splendoarea ei. Invitațiile de nuntă cu flori sunt o alegere grozavă din moment ce nunta fără flori este greu de imaginat. Nu rămâne decât să vă convingeți de aceasta, alegând din gama de modele de invitații de nuntă care au astfel de elemente de design.
![]()
În anul 2019, nunta în stil boho este în trend, este minunată, emană energie pozitivă! Chiar și rochia de mireasă în acest stil este de vis, este elegantă, are detalii discrete, linii curate, creează o siluetă fluidă, dulce, delicată. Minimalismul este prezent în acest stil, de aceea și rochiile au detalii mici cu efect mare – pietre semiprețioase strălucitoare și mici perle albe.
Având în vedere aceste aspecte cu privie la rochia de mireasă, este de înțeles de ce și invitațiile de nuntă vor fi realizate într-o paletă de culori caracteristice acestui stil, în care predomină nuanțele de crem, bej, portocaliu, albastru deschis, maroniu, gri cenușiu, ruginiu, inspirate din natură. Desigur nu vor lipsi nici culorile mai intense, bogate și îndrăznețe, cum sunt acelea caracteristice fructelor de pădure – afine, mure, zmeură. Culorile sunt combinate într-un mod neconvențional și astfel efectul este impresionant, se creează un amestec de texturi, tonuri și modele.
Ținând cont de aceste tendințe nu mai rămâne decât să decizi care modele de invitații de nuntă sunt potrivite pentru oaspeții de la nunta ta.