Sfaturile Salvamont pentru persoanele care se întâlnesc cu urșii. „Peste 90% dintre oamenii care ne-au apelat nu știu cum să reacționeze”

Publicat: 16 07. 2024, 12:00
Actualizat: 16 07. 2024, 12:00
Sursa foto: Pixabay

Numărul apelurilor la 112 pentru raportarea prezenței urșilor a crescut, iar Salvamont Brașov a constatat căpeste 90% dintre persoanele care au sunat nu știu cum să reacționeze atunci când se întâlnesc cu urșii. Ei au oferit câteva sfaturi pentru persoanele care merg în drumeții.

Turiștii nu știu cum să se comporte dacă se întâlnesc cu urșii

În urma tragediei de pe Jepii Mici, când o tânără a fost ucisă de urs, numărul apelurilor la 112 pentru a alerta autoritățile privind prezența urșilor a crescut, iar Salvamont Brașov a transmis că mai bine de 90% dintre apelanți nu știau ce să facă în aceaste situații, conform Digi24.

„În ultimele zile, Dispeceratul Judeţean Salvamont Braşov a primit un număr considerabil de apeluri de la turişti aflaţi pe diverse trasee montane din judeţul Braşov. Aceste apeluri au variat de la întâlniri directe cu urşii, zgomote suspecte auzite prin pădure, până la simple solicitări de informaţii privind prezenţa urşilor în zonă. Am constatat cu îngrijorare că peste 90% dintre persoanele care ne-au apelat, prin 112 sau direct pe telefonul din dispecerat, nu ştiau cum să reacţioneze în cazul întâlnirii cu animalele sălbatice. Multe dintre ele nu aveau un spray de urs în dotare, iar în câteva cazuri, apelanţii se aflau singuri pe munte”, transmit oficialii Serviciului Salvamont Braşov.

Sfaturile Salvamont

Ei avertizează turiștii care merg în drumeții că este necesar să cunoască modul în care trebui să se comporte atunci când se întâlnesc cu un urs.

Astfel, ei trebuie să își păstreze calmul, să nu intre în panică, să nu fugă pentru că urșii aleargă mai repede decât oamenii, iar fuga îi poate declanșa instictul de vânătoare al animalului sălbatic. Nu trebuie să aibă contact vizual direct și ar trebui să aibă la ei un spray pentru urși.
„Faceţi-vă cunoscut: vorbiţi într-o voce calmă şi fermă pentru a-i semnala ursului prezenţa umană. Nu faceţi contact vizual direct: urşii pot percepe contactul vizual direct ca pe o ameninţare. Retrageţi-vă încet: faceţi paşi înapoi lent, fără să vă întoarceţi spatele ursului. Folosiţi un spray de urs: dacă aveţi un spray de urs, fiţi pregătiţi să-l folosiţi, dar doar ca ultimă soluţie. Evitaţi zonele cu hrană: nu lăsaţi alimente sau resturi în zona de camping, deoarece acestea pot atrage urşii”, mai transmit salvatorii montani.

Salvamontiștii le mai recomandă turiștilor să nu se aventureze singuri pe munte, săă fie echipați corespunzător și să sune la 112 dacă sunt în pericol.