Sfinții Petru și Pavel. Ce se întâmplă dacă tună pe 29 iunie 2020
Sfinții apostoli Petru și Pavel sunt prăznuiți de către Biserică pe data de 29 iunie. Această zi marcheză, de asemenea, miezul miezul verii agrare şi perioada secerişului. Cei doi apostoli sunt sărbătoriți împreună pentru că au murit în aceeași zi, în timpul prigoanei creştine declanşată de împăratul roman Nero. Tot în acest context, există numeroase superstiții și tradiții în ziua de 29 iunie.
Despre Sfântul Apostol Petru
Sfântul Apostol Petru a fost fiul lui Iona și fratele Apostolului Andrei. Acesta s-a născut în Betsaida Galileei. Numele său iudeu era Simon, însă Mântuitorul îl va numi Chifa (piatră). După o pescuire pe lacul Ghenizaret, este chemat să devină pescar de oameni. Mărturisește în numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, dar se și leapadă de Hristos când El este prins pentru a fi răstignit. După Înălțarea Domnului, Petru ia cuvântul în adunarea ucenicilor și alege ca apostol pe Matia în locul lui Iuda. În ziua Cincizecimii, după predica Sfantului Apostol Petru, se botează trei mii de persoane.
Sfantul Apostol Petru a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mica până în Babilon și în ultima parte a vieții, la Roma. Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, in anul 67, pe 29 iunie.
Despre Sfântul Apostol Pavel
Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin. Sfântul Pavel a fost elevul învățatului Gamaliel. Pavel locuia în Tars și lupta împotriva creștinilor. Sfântul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Ștefan. Pe calea Damascului, i se arată Hristos într-o lumină orbitoare și îl mustrș: „Saule, Saule de ce mă prigonești?”.
Se convertește și primește botezul de la Anania, episcopul Damascului. Sfântul Apostol Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare și a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. A fost decapitat din porunca împaratului Nero, in anul 67.
Sfinții Petru și Pavel – tradiții și superstiții
În mai toate zonele din țară, în ziua de 29 iunie când are loc această mare sărbătoare, credincioșii merg la biserică cu mere, colivă, colaci și miere în fagure pentru a fi sfințite de către preot. După ce slujba i-a sfârșit, toate acestea sunt date de pomană pentru cei care nu mai sunt printre noi. Prin acest obicei sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel poartă și numele de Moșii de Sânpetru.
De asemenea, în această zi, la miezul nopții, cerul se va deschide și Sfântu Petru ar putea fi văzut doar pentru un scurt moment la drapta Tatălui.
Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel ne duce cu gândul și la licuricii ce luminează drumurile celor ce rătăcesc prin pădure, deoarece se crede că atunci când Sânpetru plesnește din biciul său ies scântei ce cad și se transformă pe pământ în licurici.
De asemenea, există și o serie de superstiții care însoțesc sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
De exemplu, se spune că dacă va tuna în ziua de Sfântul Petru, nucile sau alunele nu vor avea miez și vor deveni viermănoase.
De asemenea, pentru a fi ferit de necazuri, trebuie să porți usturoi și pelin în buzunar. O altă superstiție ar fi cea legată de faptul că nu este bine să scuturi merii înainte de 29 iunie, pentru că acest gest poatre aduce grindina.
Tot în acest sens, pentru a nu se înmulți pistruii și petele de pe față, este indicat să te speli cu apă la miezul nopții, atunci când vor cânta cotoșii.