Sibiu: Anchetă la Spitalul de Psihiatrie după ce un pacient s-a sinucis
Autoritățile sibiene au deschis o anchetă după ce un pacient internat cu depresie la Spitalul de Psihiatrie s-a sinucis duminică, secționându-și o arteră cu un cuțit pe care îl adusese de acasă, informează Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Sibiu, Luciana Balteș, în cursul zilei de duminică instituţia a fost sesizată că un pacient al Spitalului de Psihiatrie a murit, ca urmare a unei plăgi pe care şi-a provocat-o singur.
„La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Sibiu, din primele cercetări fiind stabilit că în cauză nu sunt suspiciuni de omor”, a spus Luciana Balteş.
Potrivit acesteia, ancheta continuă, fiind aşteptat raportul medicilor legişti care vor stabili cauza exactă a decesului.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Psihiatrie Sibiu, Carmen Zaharia, a declarat că pacientul a fost internat în urmă cu trei zile şi se afla în perioada de investigaţii.
Duminică, înainte de ora 6.00, în timp ce se afla în pat, în salon, bărbatul şi-a tăiat artera de la un picior cu un cuţit pe care-l adusese de acasă.
„Era internat într-un sector deschis, care nu presupune un regim special de supraveghere. Adică e la fel ca orice alt sector dintr-o instituţie medicală, obiectele personale fiind permise să fie lăsate la pacient. Evenimentul s-a produs la primele ore ale dimineţii şi a fost descoperit imediat de personalul de serviciu”, a declarat Carmen Zaharia.
Potrivit acesteia, medicul de gardă a fost anunţat, s-a prezentat în câteva secunde la patul pacientului şi a început manevrele de resuscitare, însă nu au dat rezultat.
„Imediat după producerea evenimentului s-a constituit o comisie şi o echipă de analiză a cazului. Au fost anunţate instituţiile superioare şi se va face o anchetă”, a afirmat Carmen Zaharia.
Bărbatul avea 54 de ani, era din judeţul Braşov şi suferea de depresie.
Ceilalţi pacienţi povestesc că soţia i-a murit în luna mai şi de atunci boala i s-a agravat.