Sindicalistul Liviu Luca, condamnat la trei ani de închisoare cu executare: Fostul prim-vicepreședinte al CNSLR Frăția mai are o condamnare de șase ani de închisoare în dosarul Petromservice. Deciziile nu sunt definitive

Publicat: 26 11. 2015, 16:07
Foto: evz.ro

Fostul prim-vicepreședinte al CNSLR Frăția, Liviu Luca, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Decizia Judecătoriei Sectorului 1 nu este definitivă.

Sindicalistul este acuzat de „folosire a autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite” şi de „fals în înscrisuri sub semnătură privată, comis pentru a ascunde o infracţiune asimilată celor de corupţie”, scrie Adevărul.

Totodată,  Liviu Luca nu mai poate ocupa nicio funcție de conducere într-un sindicat și nici să nu poată fi ales într-o funcție publică, timp de doi ani după executarea pedepsei principale.

Potrivit rechizitoriului DNA, în cursul anului 2011, Liviu Luca a acţionat în aşa fel încât, folosindu-şi influenţa de prim-vicepreşedinte al CNSLR Frăţia, a înlesnit încheierea unui contract de management între societăţile Sind Tour Trading SRL (unde CNSLR Frăţia este acţionar majoritar) şi Tour Mirinvest SRL Timişoara, contract prin care cea de-a doua societate ar fi obţinut foloase necuvenite în sumă de 732.000 de euro. Anterior încheierii contractului de management, firmele din componenţa Grup Mir (inclusiv Tour Mirinvest ) înregistraseră pierderi considerabile. Procurorii arătau că societatea Sind Tour Trading SRL este o societate comercială în care CNSLR Frăţia deţine 95% din capitalul social şi are ca obiect de activitate prestarea de servicii turistice, în calitate de administrator al unor hoteluri aflate în patrimoniul sindicatelor.

Liviu Luca mai are o condamnare de șase ani de închisoare în dosarul Petromservice. Decizia instanţei a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, iar următorul termen al procesului este pe 4 decembrie.

„folosire a autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite” şi de „fals în înscrisuri sub semnătură privată, comis pentru a ascunde o infracţiune asimilată celor de corupţie”

Citeste mai mult: adev.ro/nyc0d6