Sindicatele de la ROMATSA amenință cu greva generală

Publicat: 20 07. 2015, 14:28
Foto: B1 TV

Sindicaliştii de la ROMATSA, instituţie care coordonează traficul aerian, ameninţă cu greva generală, anunță Digi 24.

Aceștia cer demisia șefilor regiei de stat, chiar și pe cea a directorul general Aurel Stanciu, pe care sindicaliștii îl acuză de rea-voinţă şi de supraîncarcarea regiei cu posturi de conducere.

Amenințarea cu greva generală vine cu o zi înainte de o nouă rundă de negocieri.

Controlorii de trafic aerian de la Romatsa au facut miercurea trecută greva de avertisment timp de două ore, care a dus la afectarea a 17 zboruri din cele 40 de curse care urmau să opereze între aceste ore.

Patronatul și sindicatul ROMATSA trebuie să prezinte până marți, 21 iulie, anumite clarificări și soluții la cele 14 revendicări ale sindicatelor ce vizează zona profesională, cea mai importantă fiind cea legată de vârsta pensionării controlorilor de trafic. (Detalii AICI și AICI)