Situaţie dezastruoasă pe litoral. Mulți salvamari nu mai vin la muncă pentru că nu au mai fost plătiți (VIDEO)
Atenţie, dacă ajungeţi în această perioadă la mare! Nu vă aventuraţi în larg, pentru că lipsesc salvamarii! Mulţi dintre ei au renunţat să vină la muncă, deşi mai sunt câteva săptămâni din acest sezon. Motivul este halucinant! Primăria nu le-a plătit salariile.
Situaţie dezastruoasă pe litoralul românesc. Salvamarii din Eforie Nord, şi aşa mult prea puţini pentru a face faţă miilor de turişti care se îmbulzesc pe plaje şi în apă în fiecare weekend, ar putea dispărea cu totul. Asta deoarece primăria nu le-a plătit salariile de luni bune, informează B1 TV.
”Tot ne-au amânat: vă dau săptămâna viitoare, vă dau peste două săptămâni, vă dăm peste o lună, vă dăm peste două zile. Nimic”, s-a plâns unul dintre salvamari.
În loc de salarii au primit doar felicitări pentru munca depusă, spun tinerii.
Mulți salvamari nu mai vin la muncă pentru că nu au mai fost plătiți
#DIRECT_ONE_wqvcpk#
”Este greu. Venim aici, venim pe propria noastră cheltuială, avem grijă de oameni. Cheltuim destul de mult pe mâncare. Trebuie să consumăm și lichide, doi litri-trei litri pe zi. Pe toate trebuie să le cumpărăm”
Situaţia se repetă vară de vară de câţiva ani. Însă întârzieri atât de mari nu au mai fost niciodată, se plâng salvamarii, care adaugă că, deşi îşi iubesc meseria, vara viitoare nu mai au de gând să revină pe plaje.
”La cât am vorbit cu toți colegii cred că ne vom căuta un alt loc de muncă. Eu sunt de patru ani pe plaja aceasta și de fiecare dată, an de an, e cam aceeași chestie și ne-am săturat”
Nepăsarea autorităţilor ar putea lăsa sute de mii de turişti în voia sorţii. De la începutul sezonului, valul de tragedii pe litoral se ridică la 34 de morți și peste 100 de persoane scoase în ultima clipa din valuri.