Situaţie fără precedent în Poliţie. Europol: Niciun agent nu a promovat selecţia pentru educaţie fizică și autoapărare
Sindicatul Europol a anunțat că niciun poliţist nu a promovat selecţia pentru educaţie fizică şi autoapărare. Sindicaliștii acuză „combinațiile” care se fac la numirile pe diverse posturi din IPJ-uri (Inspectorate de Poliție Județene).
„Nominalizarea se face pe pile, sunt apropiaţi ai inspectorilor şefi. Majoritatea lor au continuat să promoveze oameni pe care îi recomandă doar vocea şi talentul”, susțin aceștia.
Sindicatul mai spune că Benone Matei, inspectorul general, a nominalizat, în cadrul unei videoconferințe, mai multe IPJ-uri unde a găsit cazuri de persoane propuse care aveau ca pregătire cursuri de yoga sau de sociologie.
Examenele din Poliție, picate de ”pile”
„Fără să mai fie nevoie de alte comentarii, în urma probelor la care au fost supuşi, probe care reprezentau viitorul activităţii lor de instruire pe care ar fi trebuit să o realizeze, la nivelul celor 41 de judeţe avem următoarele rezultate:
Conducere defensivă – doar 6 poliţişti au promovat probele. De precizat că ofiţerul de la serviciul rutier Constanţa a picat cu brio, iar ceilalţi 3 agenţi care deţineau atestat nici măcar nu au fost întrebaţi dacă vor să îndeplinească atribuţiile acestei funcţii.
Instrucţia tragerii – doar 2 poliţişti au promovat probele;
Educaţie fizică şi autoapărare – zero poliţişti au promovat probele;
Tactică poliţienească – doar 9 poliţişti au promovat probele”, susțin sindicaliștii Europol.
Ei mai acuză că „unele IPJ-uri sunt conduse de şefi care nu dau doi bani pe îndrumările venite din partea IGPR şi asta pentru că au garanţia că beneficiază de o siguranţa politică”.