Situație incredibilă la Iași: Președintele CJ vrea să concesioneze AEROPORTUL din lipsă de bani! Deputatul PMP Petru Movilă face apel la Ministerul Transporturilor
Situație ieșită din comun la Aeroportul din Iași, unde membrii Consiliului de Administrație au cerut Consiliului Județean să înceapă demersurile pentru concesionarea celui mai important obiectiv strategic din Iași, Aeroportul Internațional.
Astfel, Consiliul de Administrație acerut decidenților județeni să iniţieze „un studiu de fundamentare prin care să se demonstreze necesitatea şi oportunitatea realizării proiectului prin concesionarea activităţii de exploatare a RA Aeroportul Iaşi şi dezvoltarea lui, conform scrisorii de aşteptări elaborată de către autoritatea publică tutelară, Consiliul Judeţean Iaşi“, se arată într-un document publicat de Ziarul de Iași.
În acest context, deputatul PMP Petru Movilă s-a adresat Ministerului Trasporturilor pentru a cere un control la Aeroportul din Iași. Parlamentarul a declarat pentru B1.ro care sunt principalele probleme care ar trebui identificate de Corpul de Control.
’’La Aeroportul din Iași sunt două probleme.Una dintre ele se referă la faptul că există suspiciuni publice, dar și afirmații și documente în sensul în care există angajați la Aeroport sau membri în Consiliul de Administrație care au diplome de studii false, nu sunt corespunzătoare funcțiilor și activităților pe care care le dețin la Aeroportul Iași.
Din acest punct de vedere consilierii județeni PMP și alți consilieri județeni PMP au solicitat la ultima ședință președintelui Consiliului județean, Maricel Popa, înființarea unei comisii formată doar din consilieri județeni care să facă o evaluare a ceea ce se întâmplă la Aeroportul Iași.
Președintele PSD nu a dorit să facă acest lucru, a trecut peste această propunere. Avem acum și alt argument pentru care nu a dorit, acela că actualul președinte al Consiliului de Administrație al Aeroportului, directorul Aeroportului Iași și Consiliul Județean Iași duc Aeroportul Iași la faliment.
În condițiile în care singura poartă de intrare în Moldova este Aeroportul Iași, pentru că PSD și-a bătut joc de Iași și Moldova, nu a făcut nici măcar un metru de autostradă.
Faptul că vor să concesioneze aeroportul arată două lucruri clare: aceea că administrarea de la Aeroportul Iași este păguboasă, defectuoasă, falimentară și că cei doi vor să ascundă situația la Aeroportul Iași. Al doilea lucru, au mai pregătit o ’’combinație”, cum pun românii, au găsit ei un prieten care să se ocupe să concesioneze activitatea Aeroportului Iași.
De aceea, marți, am depus la Ministrul Trasporturilor o solicitare să trimită de urgență corpul de control al Ministrului Transporturilor pentru a evalua foarte clar tot ce se întâmplă acolo, pentru a avea concluziile unei instiituții abilitate să facă aceste controale.
Dacă se confirmă toate acestea, și înclin să cred că se confirmă, și președintele Consiliului Județean trebuie să-și dea demisia și cei numiți la Aeroport trebuie să fie trimiși acasă” a declarat pentru B1.ro Petru Movilă, deputat PMP.
Ideea concesionării activităţii aeroportuare ar veni în schimbul construirii infrastructurii de dincolo de pistăde către firma care va prelua Aeroportul, din fonduri proprii.