Bătaie între soacre la o nuntă în Slatina. A fost nevoie de intervenţia poliţiştilor
Bătaie ca-n vestul sălbatic între soacre, la o nuntă din Slatina. Două femei abia înrudite, după căsătoria copiilor lor, s-au luat la bătaie chiar sub ochii nuntaşilor. A fost nevoie de intervenţia poliţiştilor pentru aplanarea conflictului, informează B1 TV.
După ce mirii și-au spus „Da!”, petrecerea a continuat la local, până spre dimineață, atunci când soacra mare și soacra mică au avut o dispută.
Cearta ar fi plecat de la o neînţelegere măruntă dintre cele două femei.
Soacra mare și soacra mică și-au reproşat una alteia lucruri legate de organizare. Totul a degenerat apoi: s-a ajuns la replici tăioase și de aici până la o păruială în toată regula nu a mai fost decât un pas. Aşa se face că fericitul eveniment s-a transformat într-un război în toată regula.
A fost nevoie de intervenţia poliţiştilor pentru calmarea spiritelor, care le-au amendat pe celor două femei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
După încercările disperate de a-şi linişti mamele, cei doi miri au făcut tot posibilul să schimbe atmosfera şi să lase o impresie plăcută nuntaşilor.